Întorsătură de situație în cazul transferului lui Adailton!** Ce veste a primit astăzi brazilianul
În vară Adailton a decis să plece de la Vaslui, dorind să fie alături de soția sa, însărcinată, în Italia. Presa din Italia anunțase, zilele trecute, că Adailton s-a răzgândit și este foarte aproape de a semna un contract pe un an, ca fotbalist, cu Brescia, club din Serie B. Această variantă nu este de actualitate, susține Luigi Corioni, președintele lui Brescia.
„Nu am auzit de această variantă, nu este nimic adevărat. Nu avem nevoie de un astfel de jucător, politica noastră e alta„, a dezvăluit astăzi președintele „rândunelelor”, Luigi Corioni, pentru napolimagazine.com.
Se antrenează cu o echipă de Serie D
În prezent, fotbalistul sud-american își păstrează forma fizică, mergând regulat la antrenamentele lui Virtus Verona, o formație de Serie D din Italia, a treia echipă a orașului, după Chievo și Hellas. Oficialii clubului speră să îl convingă să evolueze pentru ei, deși sunt conștienți că CV-ul lui Adailton îl recomandă pentru un club mult mai puternic.
„E o plăcere să îl avem printre noi, să îl vedem cum se pregătește. Cine știe ce va fi„, a explicat unul dintre oficialii lui Virtus Verona, pentru larena.it
De-a lungul carierei, Adailton a mai jucat la Juventude, Guarani, Parma, PSG, Hellas Verona, Genoa, Bologna și Vaslui.