Ionuț Radu, în mare pericol! O legendă îi „vânează” postul și anunță: „Joc și gratis, dacă e nevoie!”
Ionuț Radu (21 de ani) e titular indiscutabil la Genoa, după ce la începutul sezonului a stat pe banca de rezerve, dar postul său poate fi în mare pericol. Legendarul Gianluigi Buffon (41 de ani), care a scris istorie alături de Juventus și acum se află la PSG, vrea să se retragă de la formația de pe „Luigi Ferraris” și a anunțat că e gata să joace și gratis pentru „grifoni”.
„Vreau să mă retrag de la Genoa. Joc și gratis, dacă este nevoie, dar vreau să joc la Genoa”, a declarat legendarul goalkeeper italian. Buffon a plecat anul trecut, în vară, de la Juventus, după 17 ani petrecuți la piemontezi. A semnat cu PSG, dar se pare că acesta nu va fi ultimul său sezon în fotbalul profesionist, deși are o vârstă înaintată.
Juventus l-a transferat pe Buffon în 2001, în schimbul a 52 de milioane de euro, sumă record la acea vreme.
În ceea ce-l privește pe Ionuț Radu, presa din Italia a scris că Inter e gata să-l răscumpere pe goalkeeperul român, căpitanul naționalei de tineret, contra sumei de 10 milioane de euro. Va rămâne la Genoa, însă, până în vara lui 2020.