Ionuț Radu, schimbare drastică la Inter Milano! Ce au aflat italienii despre portarul român
Italienii vorbesc despre o schimbare drastică de situație pe care cei de la Inter Milano i-o pregătesc lui Ionuț Radu. Românul nu a apărat niciun minut pentru italieni, dar are motive de speranță.
Ionuț Radu trebuie să uite rapid de 2020. Portarul a avut un sezon ratat atat la Parma, cât și la Inter Milano. Nu a apărat deloc, iar naționala i-a închis porțile pentru moment.
Mai mult de atât, portarul care a făcut senzație cu naționala de tineret la Campionatul European 2019, acolo unde a ajuns până în semifinale, a trecut și prin temerile provocate de cumplitul virus care face ravagii în lumea întreagă. Radu a avut coronavirus la începutul lunii noiembrie.
Ionuț Radu, schimbare drastică la Inter Milano! Ce au aflat italienii despre portarul român
Tot răul spre bine, sunt convinși italienii. Tuttosport anunță că Inter nu mai este mulțumită de prestația lui Samir Handanovic și că planurile staff-ului condus de Antonio Conte este de a-i face loc în poartă lui Ionuț Radu.
Samir Handanovic nu a avut greșeli mari în acest sezon, dar potrivit sursei citate, veteranul de 36 de ani nu îi mai oferă siguranță lui Antonio Conte. Italianul ar fi decis ca Radu să intre în poartă începând din finalul acestui sezon.
Răzvan Lucescu îi dă aripi lui Ionuț Radu: „Handanovic are o vârstă, va face niște pași în spate!”
Răzvan Lucescu (51 de ani), antrenorul lui Al Hilal FC, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre situația lui Ionuț Radu (23 de ani), portarul lui Inter Milano.
„Sigur că ar fi mai bine să joace în cazul unui tânăr. Are șansa lui. Pornește cu șanse mai mici, dar va avea șansa lui. Inter e implicată pe mai multe fronturi, rezervele pot juca în anumite competiții.
Nu se știe ce va fi la anul, Handanovic începe să aibă și el o vârstă, nu se știe ce se poate întâmpla. Poate fi o șansă pentru el.
Sacrifică și el un an, trebuie să fie mult mai concentrat pentru puținele meciuri pe care le va juca, dar asta poate fi rampa de lansare pentru el, pentru că Handanovic poate face într-un an-doi niște pași în spate.
Noi avem talent, suntem un popor talentat în multe lucruri. Nouă ne lipsește o educație serioasă, mentalitatea de învingători, suntem cam sensibili, la dificultăți abandonăm. Asta vine din educație. Mai avem și o generație din când în când care reușește ceva, dar în general suntem talentați, dar avem și niște lipsuri”, a spus Răzvan Lucescu, la ProSport Live.
Ionuț Radu are zero minute jucate pentru Inter, în acest sezon, lucru care l-a făcut să rateze și convocările la echipa națională în ultimele luni.
De altfel, românul nu a mai apărat într-un meci oficial din 9 ianuarie, într-un Torino – Genoa 1-1, 5-4 după executarea loviturilor de departajare, din Cupa Italiei.