Isco Alarcon: „Apariția numelui meu în scandalul abuzurilor sexuale este o greșeală gravă”
Isco Alarcon, mijlocașul echipei spaniole Real Madrid, a publicat, pe pagina oficială de Twitter, un comunicat în care neagă informațiile legate de cazul de abuzuri sexuale în care este bănuit a fi implicat, alături de David De Gea și Iker Muniain, anunță cotidianul spaniol AS.
Procurorii au început investigațiile în cadrul „Operațiunii Universal”, așa cum o numesc oficialii Tribunalului 29 din Madrid, ca urmare a dezvăluirilor unor martori protejați, care relatează un episod de abuzuri sexuale, petrecut în 2012 la un hotel de cinci stele, la care au participat Iker Muniain și un alt jucător din naționala U-21 a Spaniei. Pe lângă cei doi fotbaliști, în acest caz mai este implicat și omul de afaceri Ignacio Allende Fernandez, zis Torbe, care este arestat din luna aprilie 2015, fiind acuzat de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, agresiune sexuală, pornografia infantilă în ceea ce privește prostituția, șantaj și spălare de bani.
Mai mult, una dintre victime a încercat să-l contacteze pe De Gea pentru a-l identifica pe unul dintre participanții la abuzuri, bănuit a fi Isco, conform jurnliștilor de la El Confidencial. Procurorii dețin dovezi ale conversațiilor avute de De Gea pe whatsapp cu fetele abuzate și acordă „un grad ridicat de credibilitate” mărturiilor.
Pe Twitter, Isco a negat oficial toate zvonurile care implică numele său în acest scandal de proporții: „Observând că numele meu a apărut în știrile publicate în ultimele ore, doresc să precizez faptul că tot ce s-a scris în legătură cu implicarea mea în acest caz este fals. Nu am absolut nicio legătură, nu cunosc niciun detaliu despre faptele petrecute. Ca urmare, mi-am rugat avocații să ia toate măsurile legale pe care le consideră necesare pentru a demonstra că apariția numelui meu în acest dosar este o greșeală gravă și o nedreptate majoră”, a scris Isco Alarcon.
Isco a fost transferat de Real Madrid de la Malaga, în 2013, după sezonul bun realizat de echipa antrenată pe atunci de Manuel Pellegrini, care ajungea până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, fiind eliminată de Borussia Dortmund. În 2012, când a avut loc evenimentul relatat de martorii protejați, Isco avea 20 de ani și era eligibil pentru naționala U-21 a Spaniei.