Italia, în fața unei mari tragedii!** Unul dintre cei mai BUNI mijlocași ai naționalei a ORBIT și are șanse mici să mai joace vreodată fotbal
Prima etapă din Serie A a fost amânată din cauza grevei jucătorilor, astfel că acest sezon a început cu partidele programate în cea de-a doua etapă.
Milan a început dezastruos, în minutul 21 fiind deja conduși de Lazio, 0-2 pe Giuseppe Meazza. Pe lângă debutul slab de partidă, „diavolii” l-au pierdut și pe Gattuso, mijlocașul părăsind terenul în minutul 20, după o ciocnire cu coechipierul său, Nesta. Ibrahimovic și Cassano au reușit să salveze în mică măsură meciul, reușitele lor asigurând Milanului un debut de sezon fără înfrângere. Partida s-a terminat 2-2.
Din păcate, Gennaro Gattuso nu a mai îmbrăcat tricoul rossoneri, cele 20 de minute petrecute pe teren contra lazialilor fiind singurele bifate de „gladiatorul” Milanului. În urma impactului cu Nesta, mijlocașul a suferit un șoc serios, nervul optic al ochiului stâng rămânând paralizat. A trecut deja o lună și jumătate de la cumplita accidentare, iar veștile nu sunt îmbucurătoare: Gennaro încă nu-și poate folosi ochiul.
În urma numeroaselor controale, medicii s-au declarat destul de optimiști în privința viitorului fotbalistic al lui Gattuso. Sunt însă voci care sunt de părere că determinatul mijlocaș nu va mai juca niciodată fotbal profesionist.
sursa: gazzetta dello sport