Adi Mutu a luat paharul de vin roșu și l-a turnat peste ceasul Rolex al colegului său. Ce a urmat e fabulos

Adi Mutu a luat paharul de vin roșu și l-a turnat peste ceasul Rolex al colegului său. Ce a urmat e fabulos
SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adi Mutu, fostul atacant al Fiorentinei, a luat paharul și a turnat vin roșu peste ceasul Rolex al colegului său.

Gestul „Briliantului” l-a uimit cu totul pe fundașul central de la Fluminense.

Adi Mutu a luat paharul de vin roșu și l-a turnat peste ceasul Rolex al colegului său. Ce a urmat e fabulos

Felipe Melo și-a amintit de perioada petrecută în Italia. Apărătorul brazilian a rememorat una dintre poveștile trăite la Fiorentina, alături de Adrian Mutu.

Fundașul central a încercat să își impresioneze colegii din vestiar, dar a primit o lecție importantă de la „Briliant”.

Felipe Melo a venit cu un ceas Rolex contrafăcut, moment în care Adi Mutu i-a turnat vin roșu pe încheietura mâinii pentru a-i distruge bijuteria.

„Dintre foștii mei colegi, cel mai des mă aud cu Mutu. Și cu el am o poveste incredibilă: abia ajunsesem, se organiza o cină cu echipa. Cu ocazia asta, mi-am pus un frumos Rolex fals cumpărat din cartierul Chinatown din New York.

Mutu mă observă și îmi zice: «Frumos ceasul ăsta…». La puțin timp, ia un pahar cu vin roșu și mi-l toarnă pe încheietura mâinii. Mi-a distrus ceasul, apoi m-a privit și mi-a spus «Bravo, acum du-te și cumpără-ți unul adevărat!»

Aș fi putut să rămân la Fiorentina, iubesc Firenze, singura fată pe care o am s-a născut acolo. Dar m-au trimis la Juventus, cu experiența de astăzi m-aș fi impus.

Firenze a fost un vis, prima echipă mare din viața mea. Sunt bine cu mine, vreau să-mi urmăresc copiii și să mă dedic altor lucruri.

Băiatul care la 6 ani voia să devină fotbalist și-a împlinit visurile. Acum, voi deveni un mare antrenor”, a povestit Felipe Melo în ediția tipărită a Gazzetta dello Sport.

Un parfum şi un ceas mi-am luat cu primii bani. Îmi plăcea să am şi eu un ceas, că nu aveam”, povestea Adi Mutu la Fanatik.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio cutremurător. Era însărcinată cu al doilea copil. Angy Morad: „Mor, iertați-mă”
Tragedie în lumea mondenă! Vedeta TV a murit la 33 de ani, după ce a lăsat un mesaj de adio…
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Ce s-ar mai ascunde în spatele
Ce s-ar mai ascunde în spatele "umilinţei" trăite de Şumudică la Rapid, unde a fost bulgărit de suporteri! "Mi-a lăsat…
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se încălzeşte vremea în România
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se încălzeşte vremea în România
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Spaima Loteriei se iubeşte cu o femeie cu 33 de ani mai tânără. Iubita lui Stelian Ogică arată răvăşitor
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim
S-a aflat cine îi trage sforile din umbră lui Călin Georgescu. Adevărul cel mai dureros: E sprijinit de...
S-a aflat cine îi trage sforile din umbră lui Călin Georgescu. Adevărul cel mai dureros: E sprijinit de...
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Trump începe concedierea angajaţilor FAA, în timp ce SpaceX pregăteşte un nou sistem de control al traficului aerian
Trump începe concedierea angajaţilor FAA, în timp ce SpaceX pregăteşte un nou sistem de control al traficului aerian
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
Cum arătau Monica și Leonard Doroftei în tinerețe. Imaginile copleșitoare i-au emoționat pe fani
×