Antrenorul care l-a debutat pe Ciprian Tătărușanu, în culmea fericirii, după ce a auzit că portarul este aproape transferat la AC Milan: „Mi-am dat seama că va ajunge mare de tot!”

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul care l-a debutat pe Ciprian Tătărușanu la Gloria Bistrița, este fericit de transferul portarului la AC Milan, în Italia.

Sabău spune că încrederea pe care i-a acordat-o lui Ciprian Tătărușanu „ a meritat” și-l cataloghează pe portarul român drept fiind un „băiat extrem de serios”.

Ioan Ovidiu Sabău: „Încrederea pe care i-am acordat-o a meritat”

„AC Milan e un club titrat, unul dintre cele mai importante din Italia. Mă bucur mult pentru el, a avut o carieră frumoasă. Dovadă că încrederea pe care i-am acordat-o a meritat. E un băiat extrem de serios, talentat”, a declarat Sabău.

Tătărușanu a debutat în Liga 1 la data de 23 mai 2007, în partida Unirea Urziceni – Gloria Bistrița, scor 0-1, sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău.

„Eu l-am avut în probe, la Bistrița, într-un cantonament din Antalya. Nu vreau să exagerez, dar după ce l-am văzut 30 de minute, i-am spus lui nea Jean (n.r. Jean Pădureanu, fostul conducător al Bistriței) să-l cumpere imediat. «Va ajunge mare de tot», exact asta i-am transmis. L-am luat atunci de la Juventus București.

Comunica foarte bine cu jucătorii, era muncitor, serios, se vedea că are calități”, a mai spus Sabău, conform GSP.ro.

Rudi Garcia confirmă plecarea lui Ciprian Tătărușanu

Ciprian Tătărușanu este aproape de transferul carierei. Portarul naționalei este la un pas să semneze cu AC Milan. Antrenorul lui Lyon, Rudi Garcia, a confirmat plecarea românului. Pe de altă parte, italienii anunță că fostul goalkeeper al FCSB are rezervat tricoul cu numărul 12 pe San Siro.

Ciprian Tătărușanu pleacă de la Lyon, acolo unde a juca doar 6 meciuri într-un sezon. Românul nu a mai dorit să fie rezerva lui Anthony Lopes și a cerut să fie lăsat să plece.

Tătărușanu va fi cel mai probabil al treilea român care va îmbrăca tricoul legendarei echipe din Milano. Florin Răducioiu și Cosmin Contra sunt ceilalți doi români care au jucat pe San Siro.

Antrenorul lui Lyon, Rudi Garcia, a confirmat plecarea lui Tătărușanu în presa din Franța. Mai mult, italienii anunță că românul, care va fi rezerva lui Donnarumma, va avea tricoul cu numărul 12.

179 de meciuri a avut Ciprian Tătărușanu în Liga 1. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru FCSB.

69 de selecții are Ciprian Tătărușanu la echipa națională.

Publicat: 09 09. 2020, 19:37
Actualizat: 09 09. 2020, 23:01