Antrenorul Parmei a tras linie după meciul cu AC Milan. S-a lămurit rapid

Antrenorul Parmei a avut o declarație fermă după victoria cu AC Milan.

Sâmbătă, Parma a învins-o pe AC Milan, 2-1, în etapa a 2-a din Serie A. Tabela de marcaj a fost deschisă de Dennis Man, în minutul 2.

Antrenorul Parmei a tras linie după meciul cu AC Milan

Fabio Pecchia, antrenorul Parmei, s-a declarat fericit pentru victoria obținută de elevii săi și a vorbit despre procesul de adaptare la nivelul din Serie A.

„Mereu am spus. Nu pot să cer experiență de la această echipă. Trebuie să mă folosesc de tinerețea lor, de dorința lor de a se distra. Lucrez cu ei de doi ani, i-am văzut cum au crescut. Unii dintre ei nu aveau permis de conducere. Este un avantaj, știu ce să fac cu ei.

Trebuie să ne adaptăm la Serie A, este total diferit de Serie B. În primul an am jucat cu Vasquez ca nouă fals, anul trecut am jucat în jumătatea adversarului cu altă tactică. Echipele sunt mai puternice, ne țin sub presiune, dar când se deschide terenul, trebuie să fim buni. Sunt mulțumit cu prima repriză, dar și cu a doua. Nu ne-am apărat, am avut mereu dorința să câștigăm.

Este o zi de naștere perfectă. Cancellieri și Almqvist au venit acum zece zile. Să te adaptezi la un context nou nu este ușor, au condiție fizică limitată, dar din punctul de vedere al abilităților, sunt buni. Sunt fericit pentru că în momente de suferință maximă, jocul lor ne-a ajutat să facem un meci frumos și să câștigăm”, a declarat Fabio Pecchia, conform Parmalive.com.

În prezent, Parma se află pe locul 4 în Serie A, cu patru puncte obținute după primele două etape.

Dennis Man, început de sezon fabulos

Internaționalul român are un început de sezon excelent la Parma. Acesta și-a trecut numele pe tabela de marcaj atât în primul, cât și în al doilea meci din noul sezon de Serie A.

„Am făcut multe greșeli în fața porții, dar astăzi am câștigat și suntem fericiți, este în regulă. Am jucat și am lucrat ca o echipă. Eu vreau să îmi ajut colegii în fiecare meci, asta mă interesează pe mine”, a spus Dennis Man, la finalul meciului cu AC Milan.

Dennis Man a fost transferat de Parma, la începutul lui 2021, de la FCSB, în schimbul sumei de 11 milioane de euro.

Publicat: 25 08. 2024, 09:15