Cât de bun este, de fapt, Dennis Man. Ilie Dumitrescu a dat verdictul

SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Ilie Dumitrescu a tras o concluzie clară în ceea ce privește prestația lui Dennis Man din Parma – Fiorentina.

Analistul nu a stat prea mult pe gânduri și a dat verdictul despre evoluția fostului fotbalist de la FCSB.

Cât de bun este, de fapt, Dennis Man. Ilie Dumitrescu a dat verdictul

Parma a remizat cu Fiorentina, scor 1-1, în prima etapă din Serie A. Dennis Man a fost titular și a înscris unicul gol al „cruciaților”.

Execuția românului a fost una cu adevărat spectaculoasă. Fostul star de la FCSB a primit mingea de la Ange-Yoan Bonny și a șutat puternic cu piciorul stâng.

Ilie Dumitrescu a avut numai cuvinte de laudă pentru Dennis Man și a spus că i-a plăcut foarte mult reușita românului. Analistul e convins că extrema Parmei poate evolua la un nivel foarte înalt în fotbalul european.

„Eu zic că este un gol extrem de important pentru Dennis Man, pentru că el venea după un 11 metri ratat în Cupă, cu Palermo. E clar că este unul dintre cei mai importanți jucători de la echipa națională. La fel și Mihăilă.

El avea nevoie de o reușită, pentru că a semnat un nou contract, deja este un lider incontestabil la Parma. Această reușită mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut cum a protejat Bony, a câștigat duelul, a intrat în interior, a pasat.

Și vedem o preluare pretențioasă. E o preluare destul de complicată. Să preiei cu talpa, să nu mai faci altă atingere și să finalizezi. Se pare că este într-un moment foarte bun Dennis Man. Iar golul este de manual, preluare, șut la colțul lung.

Mie mi se pare că joacă un fotbal total. Pe postul ăsta trebuie să faci și faza defensivă. El are capacitate de efort, are o forță explozivă, apare și la finalizare”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Deci, este o extremă care poate juca la un nivel foarte înalt, pentru că îndeplinește toate condițiile.

Viteză foarte bună, unu contra unu excelent, apare la finalizare, cere bine mingea în profunzime, are pasă de gol și face și faza defensivă. Aici a crescut foarte mult. A trecut și prin tactica de Serie B, Serie A, iar Mircea Lucescu își dă seama de asta”, a mai spus analistul.

Publicat: 18 08. 2024, 16:47
Actualizat: 18 08. 2024, 16:51