:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FCristi-Chivu-s-a-lamurit-cu-Dennis-Man.-A-dat-verdictul-dupa-ce-l-a-tinut-numai-rezerva-la-Parma.jpg)
Giovanni Becali a dezvăluit recent că i-a propus lui Cristi Chivu o „combinație” în valoare de 17 milioane de euro, pe care fotbalistul a ales să o refuze.
Fostul mare internațional nu a vrut să urmeze sfatul impresarului, în momentul în care trebuia să se transfere de la AS Roma la Inter Milano, chiar dacă acesta voia să împartă banii cu el.
Giovanni Becali a povestit recent că a încercat să facă o combinație cu Cristi Chivu, actualul antrenor al celor de la Parma, în perioada în care fostul fotbalist evolua în Serie A, la AS Roma. Atunci, „tricolorul”, care avea evoluții foarte bune în Italia, era dorit de cei de la Inter Milano, iar impresarul a venit cu o idee prin care putea face nu mai puțin de 17 milioane de euro, pe care voia să îi împartă cu fostul fundaș central.
„Dacă-l aveam pe Mutu în locul lui Chivu, cei 17 milioane pe care i-a dat Moratti (n.r. patronul Interului de atunci) Romei pentru ultimul an de contract îi împărțeam eu cu Mutu. Am vorbit cu Chivu, îi era teamă: «Dacă nu mă bagă?» «Și ce dacă, mă, avem contractul!»
Le spuneam: «Nu ne da 17, dă-ne 12. Ia tu șapte și eu cinci, plus contractul tău». «Nu, că scriu ăștia pe zid la Trigoria: Trădătorule!» Dacă-l aveam pe Mutu: «Cât ziceai că ne dă? Rămân și respect contractul!» Acolo se respectă contractul, nu că nu te bagă, să te sperie, ca la noi. Dacă-l aveam pe Mutu atunci, lua zece milioane numai din asta. Chivu avea la Roma 1.5-două milioane pe an la Roma, Moratti i-a dat 4.5 milioane”, a declarat Ioan Becali la podcast-ul lui Alin Buzărin.
Cristi Chivu, care în prezent antrenează în Serie A, pe Parma, a avut parte de o carieră impresionantă. Fostul mare internațional a început fotbalul la CSM Reșița, iar în anul 1998 a ajuns la Universitatea Craiova.
După doar un an în echipa oltenilor, acesta a reușit să prindă un transfer impresionant și a semnat cu Ajax Amsterdam, în 1999.
În 2003, Cristi Chivu a făcut pasul spre fotbalul italian și a fost transferat la AS Roma, în schimbul sumei de 18 milioane de euro. A îmbrăcat tricoul formației din capitala Italiei timp de patru sezoane, după care a semnat cu Inter Milano, formație alături de care a obținut cele mai importante performanțe din carieră, printre care și un trofeu UEFA Champions League.