Ladislau Boloni este omul care l-a lansat pe Cristiano Ronaldo. Portughezul avea 16 ani când a fost convocat la prima echipă a lui Sporting Lisabona. A impresionat după doar un antrenament și Boloni a decis să-l păstreze în lotul de seniori.
Povestea lui Cristiano Ronaldo pare un basm. Mama lui nu-și mai dorea încă un copil. Avea deja trei și muncea în trei locuri diferite, iar soțul ei era mai mult la cârciumă, cu sticle de vin pe masă.
Când a rămas însărcinată a vrut să avorteze și a apelat la sfatul unor bătrâne din localitate. Acestea i-au spus să bea bere neagră opărită și să alerge până la epuizare, ca să scape de copil. Planul crud nu a funcționat și „luptătorul” Ronaldo a venit pe lume. Și a muncit pe brânci pentru a-și atinge visul de a juca fotbal la cel mai înalt nivel.
Ladislau Boloni a povestit pentru „Eu sunt 12” cum a decurs prima întâlnire cu actualul star de la Juventus Torino, în anul 2002. Un copil de 16 de ani, destul de înalt, care mustea de talent:
„L-am convocat la prima echipă într-o perioadă în care mai mulți jucători erau plecați la loturile naționale. Voiam să-l studiez. Țin minte că la primul antrenament am făcut un joc tinerii contra bătrânilor. El avea aproape 16 ani și a înscris golul victoriei. Mi-am dat seama rapid că este un jucător matur. Și atunci am spus: «Ăsta nu se mai întoarce, rămâne la prima echipă cu mine». Simțeai imediat că iubește fotbalul! Îi plăcea să stea pe teren. Făcea mereu ceva, tehnic sau fizic, care te lăsa cu gura căscată”, a povestit fostul internațional care a jucat 102 meciuri în echipa națională a României.
Doar că Boloni a trebuit să-i amâne debutul deși fotbalistul își arăta măiestria la fiecare antrenament.
„6 luni nu a avut drept de joace în campionat. Avea probleme de creștere și a mai fost ceva, legat de suflu sistolic. Acum s-a adaptat jocului colectiv, dar pe vremea aceea era individualist… un driblangiu, fentos. Făcea mereu fente: pentru că plăceau publicului și pentru că îi plăceau lui. Trebuia să ai grijă și să-i mai spui să se oprească. Am lucrat mult cu el. L-am scos din centru și l-am băgat în banda stângă”, a povestit fostul selecționer al naționalei României.
Boloni își aduce aminte cu plăcere de pasiunea lui Ronaldo pentru fotbal, dar și de încăpățânarea de fi tot mai bun, în fiecare zi.
„Îmi îmi aduc aminte că la un antrenament am făcut un concurs cu Jardel, Ronaldo, Joao Pinto și Marius Niculae. Eu centram și ei trebuiau să dea gol. A câștigat Jardel, care a marcat 5 din 5. Băiatul ăsta, brazilianul, era extraordinar, nu avea fizic de fotbalist, dar nu știu cum Dumnezeu reușea să dea gol. Pe locul doi, la egalitate, au fost Ronaldo și Joao Pinto. Ronaldo era supărat: «Mister, vreau să mai jucăm”. I-am răspuns că nu. Atunci mi-a zis: «Mâine o să fiu eu mai bun! ».
Ladislau Boloni a fost jucător și selecționer al naționalei României. În aceste moment este antrenorul lui FC Antwerp, echipă din prima ligă belgiană
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER