Cum a descris președintele Liguriei venirea lui Dan Șucu ca patron la Genoa. E o onoare fără precedent pentru un afacerist român
Președintele regiunii Liguria, unde se află orașul Genova, a oferit o reacție legată de anunțul preluării de către Dan Șucu a pachetului majoritar de acțiuni al echipei Genoa, ocupanta locului 13 în Serie A. Șeful regiunii italiene a avut cuvinte de laudă la adresa patronului Rapidului și a mai spus faptul că preluarea echipei genoveze este o bornă importantă pentru fotbalul din Liguria.
Marco Bucci s-a arătat foarte bucuros de faptul că Șucu va investi la clubul genovez și că speră să investească într-un proiect ambițios care să ducă la dezvoltarea fotbalului din regiunea pe care o guvernează.
Președintele Liguriei, declarație despre preluarea lui Dan Șucu a celor de la Genoa: „Este o oportunitate”
Președintele regiunii Liguria, Marco Bucci, a oferit o declarație legată de preluarea celor de la Genoa de către Dan Șucu și este convins că această mutare va contribui la dezvoltarea fotbalului din Liguria.
„Este o oportunitate de a consolida legătura dintre istoria fotbalului din regiunea noastră și potențialul de dezvoltare.
Îi doresc mult noroc noului patron, cu speranța unui proiect ambițios, care va construi calea pentru succesele importante pentru club.
Genoa nu este doar o echipă de fotbal, este o parte din istoria și identitatea Liguriei, un simbol al pasiunii fanilor și o resursă prețioasă penru economia teritoriului nostru.
Mai mult, reprezintă un mijloc important prin care putem promova Genoa și Liguria pe scena națională și cea internațională”, a spus președintele regiunii Liguria, Marco Bucci, potrivit tuttomercatoweb.
Dan Șucu va păstra actuala structură de conducere a celor de la Genoa
Deși s-a presupus că Dan Șucu va schimba actuala conducere a „grifonului” după preluarea echipei genoveze, Șucu nu va schimba vreun om din administrația clubului. Așadar, românul îi va păstra pe Andres Belasquez ca director executiv și pe Marco Bottolini ca director sportiv la echipa genoveză. Belasquez a fost și unul din primii oameni cu care Șucu a discutat imediat după preluarea clubului.
Cei doi colaborau încă din luna august, când patronul Rapidului a vrut să-l aducă în Giulești pe Filippo Melengoni, dar jucătorul a refuzat mutarea la clubul bucureștean. Șucu a discutat personal cu jucătorul genovezilor și a încercat să-l transfere pe italian, dar fără rezultat.
Dan Șucu a dat o adevărată lovitură pentru un om de afaceri din România, când miercuri seara a ajuns la o înțelegere cu fondul american de investiții 777 Partners pentru preluarea pachetului majoritar de 77% din acțiunile clubului italian Genoa. Tranzacția a valorat 40 de milioane de euro.