Daniele de Rossi îl atacă pe președintele lui Juventus Torino și îi ironizează pe Roberto Mancini și Antonio Conte!

Fostul căpitan al Romei, Daniele De Rossi, a avut o apariție explozivă și plină de vervă la televiziunea italiană La7 și l-a atacat dur pe Andrea Agnelli, președintele lui Juventus Torino.

Fostul jucător „giallorosso” s-a luat de oficialul torinez pentru felul controversat în care echipa pe care o conduce acesta a câștigat campionatele de-a lungul timpului.

Daniele De Rossi, atac fără precedent la Andrea Agnelli, președintele lui Juventus Torino: „De când respectă regulile, au două titluri mai puțin”

Fostul mijlocaș de fier al Romei, Daniele De Rossi, a fost invitatul și starul emisiunii Propaganda Live, unde a fost protagonistul multor declarații memorabile la adresa unor actori celebri de pe scena fotbalului italian.

„Negativiștii sunt creați de societatea noastră. Cunosc o persoană genială, e un om de fotbal, dar când evoluam eu tot spunea că Juventus câștiga campionatul din cauza puterii și a influenței, din cauza celor de la Fiat și că noi îi lăsam să câștige. Și era de asemenea convins că nu se făceau controale antidoping”, a declarat fostul căpitan de la AS Roma.

Întrebat câte titluri are Juventus în palmares, De Rossi a răspuns cu umor: „Nu îmi aduc aminte exact. Dar cum spune și președintele Agnelli, de când respectă regulile are două mai puțin”

Cazul șocant de la Boca Juniors: „Un fals negativ a infectat cu COVID peste 30 de persoane din club”

Printre temele abordate a fost dorința cea mai mare a lui Daniele de Rossi, aceea de a antrena o echipă de fotbal.

„Acum sunt un fost fotbalist, tată cu normă întreagă, nu m-am plictisit, dar sper ca situația actuală să nu țină o veșnicie, sunt un pic îngrijorat de ceea ce se întâmplă. Vreau să fiu antrenor, dar nu mă gândeam că se va întâmpla o pandemie.

Aș fi vrut să văd alți antrenori la lucru și să studiez, dar m-am întors din Argentina și a izbucnit pandemia. Credeam că e doar o chestie a chinezilor. Încă îi mai aud pe colegii de la Boca Juniors: un fals negativ a infectat vreo 30 de jucători și membri ai staffului”, povestește fotbalistul italian.

De Rossi s-a referit apoi la postarea lui Roberto Mancini, care l-a întrebat ironic dacă nu cumva s-a îmbolnăvit în timp ce privea la televizor. Ulterior, selecționerul Italiei și-a cerut scuze, dar fotbalistul care a făcut istorie pe Olimpico îl taxează:

Îl știu pe Roberto, este un om cu principii, are eleganță și stil. De data asta a alunecat pe o coajă de banană, dar și-a cerut imediat scuze. Am auzit despre demisie, dar e ceva excesiv. Negarea împinge pe mulți. Eu sunt pe partea cealaltă.

Tind să am încredere în cei care studiază problema și cărora le pasă de sănătatea noastră. Virusologii, cu toate astea, spun multe lucruri și creează un climat de nesiguranță care ne supără”, a afirmat De Rossi.

În final, fostul căpitan al Romei a comentat cu umor întrebarea dacă a fost sunat de Conte pentru a merge la Inter: „Pe avocatul meu îl cheamă Antonio Conte. Și mama are în titlul numelui ei denumirea de Conte”

Publicat: 25 10. 2020, 16:45