Dennis Man, fotbalistul român de la Parma Calcio, nu s-a mai putut abține și a vorbit despre transferul carierei.
Fostul jucător de la FCSB a discutat despre o posibilă mutare și a tras o concluzie clară.
Dennis Man are un sezon remarcabil la Parma. Românul a atras atenția mai multor echipe din Europa și ar putea prinde transferul carierei. Fostul jucător de la FCSB a vorbit despre interesul granzilor și a transmis un mesaj cât se poate de clar.
Întrebat dacă visează la un transfer, Man a spus că principalele sale obiective pe anul 2025 sunt să rămână la Parma și să se califice cu naționala României la Campionatul Mondial.
„(n.r. cum gestionează zvonurile) Am învățat să gestionez lucrurile astea care nu depind de mine. Cu siguranță oamenii care mă cunosc știu că sunt un băiat echilibrat, nu prea ascult ce se vorbește, îmi văd de treaba mea și încerc să îmi ajut cât mai mult echipa la care sunt acum.
Visul meu pentru 2025 este să ajung cu naţionala la Campionatul Mondial și să rămân în Serie A cu Parma. Asta îmi doresc.
Probabil cel mai bun an din cariera mea. Sunt fericit pentru acest an și sper ca la anul să continui ce am început. Acum sunt mult mai obișnuit cu ceea ce înseamnă fotbalul italian.
Știu ce se cere, sunt mai pregătit să fac față în Serie A și sper să continui evoluțiile bune și să arăt că merit să joc într-un astfel de campionat.
(n.r. diferența dintre fotbalul din Italia și cel din România) Este o diferență mare. Este vorba de mentalitate, de cerințe. Cu totul și cu totul alt campionat.
(n.r. despre EURO) Probabil unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea. Vorbesc aici de meciul cu Ucraina. Oamenii ne-au susținut și pe această cale vreau să le mulțumesc. Sper că nu i-am dezamăgit”, a declarat Dennis Man, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER