Florinel Coman a vorbit despre fostul său coleg Dennis Man și a anunțat că va prinde un transfer bombă.
„Mbappe de România” e convins că fotbalistul Parmei va ajunge la o echipă de top.
Dennis Man a contribuit enorm la revenirea Parmei pe prima scenă a fotbalului italian.
Fostul jucător de la FCSB a început cum nu se putea mai bine sezonul de Serie A. Românul a înscris cu Fiorentina și AC Milan, iar acum ar putea prinde un transfer de top.
Evoluțiile sale din ultima perioadă au atras atenția mai multor cluburi din străinătate, iar printre echipele interesate se numără și Juventus.
Florinel Coman, fotbalistul lui Al-Gharafa, se bucură pentru fostul său coleg și e convins că acesta va obține un transfer de top.
„M-am bucurat foarte mult pentru el. Foarte bine. Va prinde un transfer foarte mare”, a spus Florinel Coman, potrivit Digi Sport.
Jurnaliștii italieni nu au trecut cu vederea golul lui Dennis Man din meciul cu AC Milan și au tras o concluzie clară.
„Capodoperă a Parmei care a ajuns în careul lui Milan cu doar câteva pase: o pasă la Valeri în partea stângă care a alergat în flanc. A ajuns la linia careului și l-a găsit pe Mihăilă la a doua bară. Playmaker-ul român era la câțiva pași în spate, dar nu greșește și îl bate pe Maignan”, au notat jurnaliștii de la TuttoMercatoWeb.
„Românul îl bate pe Maignan din doi metri, singur, cu un marcaj slab al lui Hernandez”, a scris Gazzetta dello Sport
„Marchează Man. Parma împarte meciul în două, Estevez pentru Valeri, care l-a bătut la viteză pe Calabria, a ridicat capul și centrează în careu unde Man, în fața porții, lovește primul și înscrie”, a notat Corriere dello Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER