Inter și AC Milan, formații care vor rata titlul în Serie A la capătul acestui sezon, caută întăriri pe piața transferurilor, iar jucătorul pe care ambele au pus ochii este Samuel Umtiti, fundaș aflat sub contract cu FC Barcelona.
Samuel Umtiti mai are contract cu FC Barcelona până în iunie 2026, însă nu mai intră în planurile de viitor ale catalanilor și în vară ar putea fi cedat definitiv în Serie A, unde este dorit de două mari rivale, Inter și AC Milan.
Umtiti este deja obișnuit cu fotbalul italian, deoarece în acest sezon a fost împrumutat de Barcelona la Lecce. El a evoluat un total de 13 meciuri pentru gruparea din Serie A, iar în 2023 a fost trimis în teren la aproape toate duelurile. Publicația Sport.es notează într-un material redactat luni, 6 martie, că Umtiti le-a atras atenția granzilor din Italia, iar două cluburi bat deja la ușa Barcelonei pentru a încerca să îl transfere în vară. Este vorba despre rivalele Inter și AC Milan, care și-au arătat deja deschiderea pentru a-l semna francez, însă doar dacă acesta va putea veni sub forma de jucător liber de contract. Totuși, conform sursei menționate, Barcelona ar putea fi dispusă să îi rezilieze contractul lui Umtiti și așa francezul ar fi liber să își aleagă următoarea echipă. De asemenea, Inter Milano pare să aibă un pas în față și în privința negocierilor cu jucătorul, „nerazzurri” fiind dispuși să îi satisfacă pretențiile financiare lui Umtiti.
„Inter Milano s-a arătat interesată să îl angajeze pe Umtiti, atâta timp cât jucătorul devine liber de contract. Italienii ar fi dispuși să-și asume salariul fotbalistului, care a fost micșorat după ultima reînnoire”, notează Sport.es.
Practic, Umtiti ar urma să rămână cu același salariu de la FC Barcelona și la Inter Milano. Fundașul nu a luat încă o decizie finală cu privire la viitorul său și trebuie mai întâi să discute cu clubul de care aparține.
„Intenția Barcelonei este să îl pună pe liber, pentru a scăpa de un contract care expiră în 2026. Clubul blaugrana ar economisi astfel salariul jucătorului”, mai notează spaniolii.
Pe lângă AC Milan și Inter, de Umtiti se mai interesează câteva formații din Franța, între care și Olympique Lyon, care l-a dorit inclusiv în vara trecută.
Samuel Umtiti a cucerit Cupa Mondială alături de Franța, în 2018, în timp ce la Barcelona și-a adăugat în palmares două titluri, trei Cupe și două Supercupe ale Spaniei.
Evaluat în trecut la 70 de milioane de euro, Samuel Umtiti a ajuns în prezent să aibă o cotă de piață de doar 2 milioane de euro. 31 de apariții are fundașul în naționala Franței, pentru care a marcat și 4 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER