Parma a folosit un joc de cuvinte pentru a descrie golul pe care Dennis Man l-a reușit în ultima etapă din Serie A.
„Omul în persoană”, a fost mesajul transmis de clubul din Italia, după ce arădenul și-a trecut numele pe lista marcatorilor în partida de duminică.
Așa cum ne-am obișnuit în ultima perioadă, conturile de Twitter ale cluburilor importante din Europa ies în evidență prin postări inedite.
Iar Parma a folosit un joc de cuvinte imediat după ce Man a reușit să înscrie în poarta lui Provedel, în duelul dintre formația revenită în eșalonul de elită al Italiei și Lazio.
„The Man himself ! (n.r. Omul în persoană)”, a scris Parma pe Twitter, după ce arădeanul a reușit să marcheze iar în campionatul Italiei.
În cele din urmă, Parma a reușit să facă 2-0 împotriva celor de la Lazio, care joi a încheiat la egalitate cu Ludogorets, campioana Bulgariei, scor 0-0.
Intrată cu șansa a doua pe teren, Parma a dat repede lovitura în duelul cu Lazio, echipă calificată deja mai departe în Europa League.
În minutul 6, Man a stat la pândă și a reușit să înscrie în poarta oaspeților, dovedind de ce echipele importante se luptă pentru semnătura acestuia.
„În acest start de campionat, Dennis Man s-a dovedit a fi, cu siguranță, printre cei mai prolifici jucători din departamentul ofensiv”, scria presa din Italia, cu referire la fostul vârf al celor de la FCSB.
România are nevoie de Dennis Man în formă maximă și în prima parte a anului viitor, atunci când încep preliminariile pentru Campionatul Mondial.
Tricolorii își vor afla adversarele săptămâna viitoare, la o zi după duelul dintre Hoffenheim și FCSB, care se va juca în Europa League.
Man e top! Nu cred că se va ajunge la 30 de milioane de euro pentru Man. Are 26 de ani. E greu să-l văd la City, Real Madrid, Barcelona, Liverpool. Poate la Milan, da. Este unul dintre cei mai buni jucători din Italia. Poate prinde la 30 de milioane, dar nu mai mult. Albert Gudmundsson a dat 15 goluri și s-a vândut cu 25 de milioane. Au râs toți din mine, am zis că Drăgușin va pleca pe 25-30 de milioane și așa a fost. A râs și Anghel Iordănescu de mine” – Florin Manea, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER