Jose Mourinho, tehnicianul de la AS Roma, a venit cu o replică dură din cauză că depunctarea lui Juventus nu a fost anunțată mai devreme. Totuși, antrenorul portughez nu s-a mai ascuns și a spus că-i pare rău de penalizarea primită de clubul torinez.
La începutul anului 2023, Federația Italiană de Fotbal a hotărât să o sancționeze pe Juventus Torino și să o penalizeze cu 15 puncte, iar acest lucru din cauza unor infracțiuni contabile. Ulterior, clubul torinez și-a primit punctele înapoi, însă nu pentru mult timp. În cele din urmă, decizia s-a reluat, iar „Bianconerilor” le-au fost luate doar 10 puncte din cele 15 anunțate inițial.
Jose Mourinho nu vede motivul pentru care s-a mai revenit asupra sancțiunii, iar asta pentru că au mai rămas doar două etape din campionat. Tehnicianul celor de la AS Roma s-a arătat iritat de întârzierea verdictului, iar asta pentru că ar fi avut șansa să gestioneze cu mai multă atenție meciurile contra celor de la Monza și Bologna.
„E o glumă să primești această sancțiune cu două meciuri înainte de finalul campionatului. Am fi gestionat diferit meciurile cu Monza și Bologna dacă am fi știut verdictul de dinainte.
Îmi pare rău pentru toată lumea, chiar și pentru Max Allegri (n.r. antrenorul lui Juventus) și pentru colegii care se confruntă cu această situație. Cred că ea pătează reputația acestui campionat”, a spus Mourinho, potrivt Foot Mercato.
Fostul antrenor al celor de la Internazionale Milano este cunoscut pentru ura sa față de „Bătrâna Doamnă”. Totuși, portughezul a șocat pe toată lumea cu reacția sa și a spus că-i pare rău de penalizarea primită de Juventus.
Începând de sezonul viitor, Juventus ar putea să nu mai participe în cupele europene. „Bătrâna Doamnă” a fost sancționată inițial cu nu mai puțin de 15 puncte, pe care însă a reușit să le primească înapoi, după ce a avut câștig de cauză la apelul depus, dar până la urmă totul a fost doar o amânare a unui verdict final.
Cu toate acestea, Curtea de Apel federală a emis o nouă sentință, prin care a luat 10 puncte echipei lui Massimiliano Allegri. Noua sancțiune ar putea conduce la ratarea prezenței în cupele europene pentru „Bianconeri” în sezonul viitor, ceea ce ar fi echivalent cu un adevărat dezastru financiar pentru piemontezi. În acest moment, torinezii se află pe locul 7 în Serie A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER