Mircea Lucescu a primit vestea pe care o aștepta cu sufletul la gură! Care este starea lui Valentin Mihăilă după accidentarea suferită în Parma – Udinese. Giovanni Becali a făcut anunțul. EXCLUSIV

Mircea Lucescu a primit vestea pe care o aștepta cu sufletul la gură! Care este starea lui Valentin Mihăilă după accidentarea suferită în Parma - Udinese. Giovanni Becali a făcut anunțul. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu a aflat verdictul în privința stării lui Valentin Mihăilă, care s-a accidentat în ultimul meci al Parmei.

Pe finalul meciului Parma – Udinese, 2-3, Valentin Mihăilă a suferit o accidentare la genunchi, în urma unui fault comis de Keinan Davis. Componentul naționalei României nu a mai putut continua meciul, astfel că, în minutul 88, a fost înlocuit.

Inițial, presa din Italia a vorbit despre un diagnostic grav în privința lui Valentin Mihăilă: ruptură a ligamentului încrucișat. În acest caz, jucătorul Parmei ar fi trebuit să stea pe bară, cel puțin, șase luni și să rateze meciurile naționalei României care au mai rămas de disputat în 2024.

Mircea Lucescu a aflat care este starea lui Valentin Mihăilă

Contactat de ProSport, Giovanni Becali a dat asigurări că Valentin Mihăilă a suferit doar o simplă lovitură, care nu necesită o perioadă de repaus. Astfel că jucătorul, în vârstă de 24 de ani, va putea fi prezent la următoarele acțiuni ale selecționerului Mircea Lucescu, la echipa națională.

„E foarte bine, stați liniștiți. O simplă lovitură și n-are nicio problemă. N-are absolut nicio problemă. E sănătos sută la sută”, a declarat Giovanni Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.

Despre starea lui Valentin Mihăilă au scris și cei de la Fanatik.

Ce a spus antrenorul Parmei despre Valentin Mihăilă

Fabio Pecchia, antrenorul Parmei, a vorbit în termeni laudativi, după meciul cu Udinese, despre Valentin Mihăilă, care a oferit o pasă de gol.

„Mihăilă trebuie să o țină tot așa, întotdeuna este periculos atunci când atacă spațiile în viteză. Este capabil să găsească poarta cu regularitate și în Serie A. Schimbarea sa? A primit o lovitură.

Am întâlnit un adversar puternic, cu multă calitate. Am fost solizi în prima repriză, astfel că există multă dezamăgire și regret că am pierdut această partidă, dar va fi o lecție importantă pentru noi.

Vreau să reținem din această partidă aspectele pozitive: am intrat determinați, am arătat că vrem să jucăm fotbal și ne-am creat ocazii. Să căutăm mereu poarta a intrat în ADN-ul nostru și asta mă mulțumește. În ultimele minute, deși aveam un jucător în minus, mi-au plăcut atitudinea și determinarea jucătorilor, am luptat până la final. S-a văzut și în atitudinea fanilor de după meci, au apreciat dăruirea noastră, deși cu siguranță au fost dezamăgiți de rezultat”, a spus Fabio Pecchia, la finalul meciului cu Udinese.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Adevărul despre Traian Băsescu. Nimeni n-a știut. Ce a făcut pe timpul lui Ceaușescu
Adevărul despre Traian Băsescu. Nimeni n-a știut. Ce a făcut pe timpul lui Ceaușescu
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×