Negocierile dintre Juventus și Dybala, în impas. Argentinianul vrea 50 de milioane de euro
Paulo Dybala a reușit să înscrie în ultimele 3 partide ale lui Juventus. Șefii s-au grăbit cu un nou contract, dar sud-americanul nu a fost mulțumit de ofertă. Și a cerut 10 milioane de euro pe an.
Toată lumea a fost cu ochii pe Cristiano Ronaldo, dar Juventus a avut nevoie de golul lui Dybala ca să învingă Atletico cu 1-0. Reușita sud-americanului l-a surprins chiar și pe Maurizio Sarri.
„Dybala a marcat un gol la o fază la care nimeni nu l-ar fi sfătuit să încerce asta. Primul lucru la care se gândeşte un antrenor într-o situaţie de acest gen este de ce naiba să şutezi din poziţia aia?
Dar până la urmă ceea ce a reuşit este extraordinar. Aplauzele le merită cu prisosinţă, atât pentru faptul că a înscris cât şi pentru execuţia deosebită” a recunoscut antrenorul campioanei Italiei.
Paolo Dybala, negocieri dure cu Juventus pentru noul contract
Argentinianul a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor în ultimele trei partide, iar șefii echipei, impresionați de aceste prestații, i-au oferit un nou contract până în anul 2024 în condițiile în care actuala înțelegere expiră în anul 2022.
Dybala câștigă în acest moment 7,3 milioane de euro pe an și vrea 10 milioane. În total, 50 de milioane de euro pentru cei 5 ani de contract. Vremurile în care Juventus voia să scape de el sunt amintire, acum sud-americanul este cel care joacă tare.
Paulo Dybala se află la Juventus din anul 2015, iar transferul de la Palermo a costat 32 de milioane de euro. Până acum a jucat 198 de meciuri pentru Juventus, în toate competiţiile. 85 de goluri a marcat argentinianul pentru „Bătrâna Doamnă”.