Antrenorul Marco Giampaolo (52 de ani) a fost demis, marţi seară, de AC Milan. Anunţul oficial a fost făcut de clubul italian, la trei luni şi jumătate după numirea în funcţie a tehnicianului.
Demiterea lui Giampaolo vine în urma rezultatelor sub aşteptări înregistrate de formaţia sa. După şapte etape scurse din Serie A, AC Milan ocupă locul 13, având trei victorii şi patru eşecuri.
Marco Giampaolo a sosit AC Milan în iunie 2019, înlocuindu-l pe Gennaro Gattuso, cel care a ratat calificarea în Liga Campionilor la finalul sezonului precedent.
„Clubul îi este recunoscătur lui Marco pentru munca depusă şi îi urează mult succes în activitatea profesională”, se arată în comunicatul emis de club.
Potrivit presei din Italia, AC Milan încearcă să îl aducă la echipă pe Stefano Pioli (53 de ani), cel care a mai antenat echipe precum Inter sau Lazio şi care este liber de contract după despărţirea de Fiorentina, în aprilie 2019.
În acest sens, fanii milanezilor sunt nemulţumiţi de varianta vehiculată pentru postul de antrenor. Marţi, hashtag-ul „#PioliOut” a fost unul dintre cele mai întâlnite pe Twitter, în ciuda faptului că nu a existat un anunţ oficial din partea conducerii.
În următoarea rundă, a opta din Italia, AC Milan va primi vizita nou-promovatei Lecce, la care este legitimat şi fundaşuş român Romario Benzar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER