„Parma a refuzat!”. Giovanni Becali are mâinile legate în cazul transferului lui Dennis Man
Dennis Man, în vârstă de 26 de ani, a început noul sezon cum nu se putea mai bine la Parma. A marcat două goluri în primele două etape din Serie A, iar Giovanni Becali a vorbit acum despre transferul lui.
După ce internaționalul român a avut prestații excelente în meciurile cu Fiorentina (1-1) și cu AC Milan (2-1), au apărut zvonuri că echipe mai puternice decât Parma, tot din Serie A, ar vrea să îl transfere rapid.
Este vorba despre AS Roma și Juventus Torino, cluburi care l-ar urmări cu interes pe român.
Giovanni Becali nu poate face nimic în cazul unui posibil transfer al lui Dennis Man de la Parma
Dennis Man ar putea fi transferat de la Parma doar dacă echipa acceptă o eventuală ofertă, pentru că internaționalul român nu are stipulată în contract nicio clauză de reziliere.
Giovanni Becali, impresarului lui Dennis Man, a dezvăluit că Parma a refuzat să îi adauge o clauză de reziliere internaționalului român, la negocierile pentru prelungirea contractului, din vară.
„Parma nu a acceptat nicio clauză. Să nu mai vorbim despre clauze, e important că el joacă bine, joacă pentru Parma”, a spus Giovanni Becali, la Digi Sport.
Dennis Man și-a prelungit în această vară contractul cu Parma, valabil până în anul 2027. Cu ocazia noului contract, salariul atacantului român a crescut de la 1,2 la 2 milioane de euro pe an.
Dennis Man a fost felicitat de Jose Mourinho
Giovanni Becali a mai spus că Jose Mourinho, antrenorul lui Fenerbahce, a pus mâna pe telefon și l-a sunat imediat să îl felicite pentru jucătorul al cărui impresar este.
„Mourinho m-a sunat acum o oră, eram pe plajă. I-am zis «Bă, după 5-0 mă suni, normal, dar după ce ai fost eliminat din Liga Campionilor nu m-ai sunat». M-a sunat să mă felicite pentru Man. Toți antrenorii asta fac, după meciurile lor, se uită peste toate meciurile.
Încă n-am reușit să vorbesc cu Man, pentru că e tot timpul ocupat, am timp până diseară. Doar am citit o pagină din Gazzetta dello Sport, am Gazzetta cu mine. E o pagină întreagă cu Man.
De pe timpul lui Chivu, Mutu, n-a mai avut un român o pagină în Gazzetta. Liniștea, siguranță că trei ani de zile e bine pus la punct. Nu are decât să joace, să-și facă meseria. Datorită vârstei de 26 de ani, la 27 de ani poate prinde contractul carierei lui dacă va juca tot așa”, a mai declarat Giovanni Becali, impresarul internaționalului român.
După ce a obținut patru puncte din șase posibile în meciurile grele cu Fiorentina și AC Milan, Parma urmează să o înfrunte în prima deplasare din noul sezon pe Napoli. Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 21:45.