Parma îl dă afară pe Cristi Chivu. Italienii anunță singura condiție care îl ține în funcție din vară

Parma îl dă afară pe Cristi Chivu. Italienii anunță singura condiție care îl ține în funcție din vară
Sursa foto: Profimedia 22.03.2025
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nici nu a ajuns bine pe banca Parmei, că deja se vorbește despre plecare. Jurnaliștii italieni susțin că mandatul lui Cristi Chivu  s-ar încheia în această vară, dacă echipa nu va evita retrogradarea.

Fostul căpitan al naționalei României a bifat momentan patru meciuri, înregistrând o victorie, două remize și un eșec. Aceasta este prima sa experiență la nivel de seniori.

După 29 de etape, „cruciații” ocupă poziția a 17-a, ultima care asigură salvarea, cu 25 de puncte. Nu, însă, un avans mare față de rivalele Empoli și Venezia (n.r. trei, respectiv patru puncte).

Cristi Chivu, în pericol de a fi demis dacă nu o salvează pe Parma de la retrogradare

 Potrivit Tutto Mercato, viitorul lui Cristi Chivu la cârma Parmei se află sub semnul întrebării, chiar dacă a semnat un contract valabil până în vara lui 2026. Totul depinde de rezultatele pe care le va obține în meciurile rămase de disputat până la finalul sezonului.

Italienii l-au creditat pe tehnician cu 51% șanse și chiar i-au oferit un sfat pentru a-și duce la îndeplinire obiectivul: să păstreze media de puncte înregistrate până acum.

„Parma și-a păstrat încrederea în Fabio Pecchia cât de mult a putut, dar, odată ce lucrurile au devenit prea complicate și totul a luat-o pe un drum negativ, s-a decis schimbarea antrenorului și i s-a încredințat banca tehnică unui debutant la acest nivel, așa cum este Cristi Chivu.

 

Primele patru meciuri din Serie A cu Chivu pe bancă i-au adus cinci puncte în plus Parmei, cu o medie de 1,25 puncte pe meci, care dacă va fi menținută până la final, i-ar permite Parmei să se salveze. De fapt, mai mult decât orice, menținerea în Serie A i-ar permite unui proiect precum este Parma să se stabilizeze și să se dezvolte.

 

Soarta lui Chivu ca antrenor al Parmei este legată inevitabil de salvarea de la retrogradare, chiar dacă antrenorul român a semnat un contract cu Parma care va expira abia pe 30 iunie 2026. Avantajul ’Cruciaților’ este de trei puncte. Dacă Chivu va reuși să mențină acest avantaj, atunci locul său pe bancă va fi păstrat”, a scris sursa citată.

Parma, o echipă „mai puțin elegantă” sub comanda lui Cristi Chivu

În altă ordine de idei, cunoscutul jurnalist italian Riccardo Trevisani a analizat jocul prestat de Parma în primele meciuri cu Cristi Chivu pe bancă și a ajuns la concluzia că fostul antrenor – Fabio Pecchia – avea un plus la capitolul „eleganță”. Românul a primit, totodată, un avertisment cu privire la lupta pentru evitarea retrogradării.

„Care este adevărata Parma a lui Chivu? Nu cea de la meciul cu Bologna, desigur. Sper că nici cea cu Udinese.

 

E o echipă diferită față de cea a lui Pecchia, mai puțin elegantă, dar este o echipă aflată în dificultate. Dacă Venezia începe să înscrie câteva goluri, Empoli și Parma riscă mult în privința salvării de la retrogradare”, a opinat Trevisani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×