Presa din Italia a decis: Dennis Man e cel mai bun jucător din Serie A! Ce a reușit românul în primele 6 etape e fenomenal
Internaționalul român Dennis Man e în formă maximă, iar presa din Italia l-a numit drept cel mai bun jucător din Serie A. Fotbalistul a reușit să înscrie, din nou, în meciul Parma – Cagliari, scor 2-3, în cea de-a șasea etapă, aceasta fiind a treia reușită a sa în acest sezon.
Italienii au făcut topul celor mai buni 20 jucători din Serie A, iar românul este pe primul loc, cu o medie de 6,75, lucru care i-a adus și o poreclă pe măsură:„SuperMan”.
Jurnaliștii italieni sunt convinși: Dennis Man este cel mai bun jucător din Serie A!
Dennis Man a avut o nouă reușită în meciul Parma – Cagliari, când a restabilit egalitatea în minutul 62.
„În prima repriză, s-a ascuns, poate prea mult, dar în partea a doua a ieșit la rampă: mai întâi a fost aproape de gol, după o pasă de 30 de metri de la Bernabe care a părut cel mai simplu lucru din lume. Apoi, Man a egalat, după ce s-a dovedit a fi din nou necruțător în fața porții. În minutul 94, a avut șansa să facă 3-3, dar e greu să-i ceri mai mult decât a făcut”, au notat jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com.
Așa arată clasamentul făcut de Tutto Mercato Web:
Dennis Man (Parma) – 6.75
Nico Paz (Como) – 6.70
Valentin Castellanos (Lazio) – 6.70
Alessandro Buongiorno (Napoli) – 6.70
Alex Meret (Napoli) – 6.70
Ardian Ismajli (Empoli) – 6.70
Federico Dimarco (Inter) – 6.67
Christian Pulisic (Milan) – 6.67
Mile Svilar (Roma) – 6.67
Ange-Yoan Bonny (Parma) – 6.60
Vanja Milinkovic-Savic (Torino) – 6.60
Santiago Castro (Bologna) – 6.50
Gabriel Strefezza (Como) – 6.50
Alessandro Bastoni (Inter) – 6.50
Marcus Thuram (Inter) – 6.50
Gleison Bremer (Juventus) – 6.50
Nicolò Savona (Juventus) – 6.50
Boulaye Dia (Lazio) – 6.50
Mattia Zaccagni (Lazio) – 6.50
Khvicha Kvaratskhelia (Naples) – 6.50
Ce a spus antrenorul Parmei, după meciul în care fotbalistul român Dennis Man a marcat din nou
Antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, este optimist în continuare, în ciuda eșecului suferit de echipa sa în fața celor de la Cagliari, partidă în care Dennis Man a arătat încă o dată că este printre cei mai buni.
„Este o înfrângere dureroasă, având în vedere cum s-a desfășurat meciul. Am făcut multe lucruri bune, chiar și în cel mai delicat moment, în a doua repriză am văzut o echipă care își dorea să obțină un rezultat bun. Am apăsat, am meritat un egal și probabil chiar mai mult.
La 1-1 am văzut o echipă de top, băieții au arătat dorință și calitate. Dar, în final, suntem supărați și avem un sentiment de dezamăgire. Nu sunt îngrijorat, face parte din progres, vrem să jucăm fotbal, dar vrem să câștigăm meciuri. Pentru a câștiga meciurile, există momente în care conducerea, acum fiind în momentul respectiv, trebuie să fie mai bună. Băieții vor lua lucrurile pozitive, pentru că suntem capabili să câștigăm aceste meciuri. Sunt mulțumit de grup, am lucrat din greu și am răspuns.
Chiar și astăzi, cei care au venit de pe bancă au adus contribuții valoroase. Nu am nicio îndoială. După un meci ca acesta, trebuie să absorbim înfrângerea, să învățăm din ea, dar grupul va lucra și avem dorința potrivită”, a declarat antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, potrivit Parmacalcio1913.