Revoluție în Liga Campionilor: o țară ar putea avea 7 echipe în sezonul viitor!
Va fi revoluție în Liga Campionilor. Începând cu sezonul 2024-2025, o țară ar putea avea chiar șapte echipe în cea mai importantă competiție de pe Bătrânul Continent.
Acest lucru se întâmplă în urma modificărilor aduse regulamentelor de către UEFA. Chiar dacă scenariul pare puțin probabil, în țara respectivă deja se fac toate calculele și scenariile prin care nu mai puțin de șapte echipe ar putea fi prezente în Liga Campionilor.
Revoluție în Liga Campionilor
Începând cu sezonul 2024-205, UEFA Champions League va avea un nou format, iar acest lucru poate aduce și o premieră. Este vorba de faptul că nu mai puțin de șapte echipe din aceeași țară ar putea participa în cea mai puternică competiție din Europa.
În acest moment, primele patru echipe clasate din Anglia, Spania, Germania și Italia vor obține direct calificarea în grupele UEFA Champions League. Cu toate acestea, există anumite calcule care arată că o țară din Europa poate da, începând de sezonul viitor, nu mai puțin de șapte echipe în Champions League.
Este vorba despre Italia, unde jurnaliștii au deja toate planurile făcute și au prezentat scenariul prin care șapte cluburi din Serie A ar putea participa în grupele UEFA Champions League.
Astfel, locul cu numărul cinci va fi disponibil pentru primele două țări din fruntea clasamentului întocmit de UEFA anual. Ierarhia este bazată pe rezultatele echipelor în actualul sezon. În acest moment, pe primele două locuri se află Italia și Germania. Astfel, echipelor care ocupă locul cinci în Bundesliga și Serie A ar putea obține și ele participarea garantată în UEFA Champions League, precizează Calcio Mercato.
Italia poate da șapte echipe în Champions League
Jurnaliștii italieni au descoperit un scenariu prin care Italia poate da nu mai puțin de șapte echipe în UEFA Champions League: „E un caz extrem, dar prevăzut în regulamentul noului format din Liga Campionilor”, menționează aceștia.
Astfel, scenariul prezentat arată în felul următor: Italia va primi un al șaselea loc în viitorul sezon de UEFA Champions League în cazul în care Lazio sau Napoli, echipe care joacă în optimile competiției în actualul sezon, câștigă trofeul. Pe lângă acest aspect, mai este unul de care jurnaliștii italieni au ținut cont: Napoli sau Lazio nu trebuie să fie clasate în primele patru sau cinci echipe din Serie A la finalul sezonului. De asemenea, un al șaptelea loc ar putea fi obținut tot de italieni în cazul în care una dintre echipele lor, respectiv Atalanta, AC Milan sau AS Roma câștigă UEFA Europa League. La fel ca în cazul menționat anterior, echipa care va cuceri Europa League nu trebuie să termine în primele patru sau cinci echipe din prima ligă italiană.
„E un scenariu complicat, dar nu imposibil, prin care Italia poate avea șapte echipe în sezonul viitor din Champions League”, concluzionează italienii.
În acest moment, primele patru poziții din Serie A sunt ocupate de Inter Milano, Juventus, AC Milan și Atalanta.