Spectacol în Derby della Madonnina: AC Milan a învins-o pe rivala Inter cu scorul de 3-2 și a urcat pe prima poziție în Serie A.
A fost o partidă diametral opusă tradițiilor defensive pentru care era recunoscut fotbalul din Cizmă, în care s-au contabilizat nu mai puțin de 37 de șuturi, bornă depășită în numai două rânduri în jocurile dintre cele două echipe din Serie A de la începutul monitorizării acestor statistici. Doar în februarie 2009 (39) și în octombrie 2006 (41) s-au expediat mai multe șuturi spre poartă.
Inter a reușit să deschidă scorul în minutul 21 prin Marcelo Brozovic, însă avantajul formației lui Simone Inzaghi nu a fost de durată. Șapte minute mai târziu, Rafael Leao a punctat pentru gazde și a restabilit egalitatea pe tabelă, 1-1 fiind și scorul înregistrat la finalul primului mitan.
În primul sfert de oră al reprizei secunde, Milan s-a dezlănțuit și a reușit să treacă în avantaj prin Giroud, servit perfect de marcatorul primului gol al formației lui Pioli. În minutul 60, campioana en titre din Serie A și-a dublat avantajul prin același Rafael Leao, asistat de Giroud, care i-a întors serviciul lusitanului după numai 6 minute.
Atacantul în vârstă de 23 de ani a devenit primul portughez care înscrie în întreaga istorie a derby-urilor dintre cele două echipe.
În minutul 67, bosniacul Edin Dzeko a stabilit scorul final, 3-2, cu un șut intrat în plasă cu ajutorul barei din dreapta portarului Mike Maignan, din pasa lui Matteo Darmian. Atacantul în vârstă de 36 de ani și 170 de zile a devenit, cu această ocazie, cel mai bătrân fotbalist care marchează pentru Inter în derby-urile cu Milan din Serie A, depășindu-l pe argentinianul Walter Samuel, care puncta la vârsta de 34 de ani și 198 de zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER