Răzvan Sava ar putea prinde transferul carierei după ce a devenit titular la Udinese. Presa italiană susține că mai multe echipe din Premier League sunt interesate de serviciile sale.
Au contat, evident, prestațiile excelente din cele cinci meciuri consecutive bifate pe fondul accidentării lui Maduka Okoye. Acesta a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, așa că nu va reveni prea curând.
După meciul cu Verona, în care Răzvan Sava a păstrat poarta intactă (n.r. 0-0), tuttosport.com nu doar că l-a lăudat, clasându-l pe poziția a treia într-un top al portarilor-revelație din Serie A, dar a susținut că formații din Premier League îl monitorizează atent pentru un eventual transfer în vară.
„Obiectivul lui Sava este să devină titular la Udinese. Iar în vară i s-ar putea deschide poarta către Premier League. Românul este monitorizat de mai multe cluburi din Anglia. Atent între buturi, în ciuda pericolelor care nu prea au existat în prima repriză (n.r. a meciului cu Verona). A avut o intervenție bună la Tengstedt, însă odată cu superioritatea numerică nu a mai avut ce apăra”, au scris jurnaliștii din Peninsulă.
„Obiectivul lui Sava este să devină titular la Udinese. Iar în vară i s-ar putea deschide poarta către Premier League. Românul este monitorizat de mai multe cluburi din Anglia.
Atent între buturi, în ciuda pericolelor care nu prea au existat în prima repriză (n.r. a meciului cu Verona). A avut o intervenție bună la Tengstedt, însă odată cu superioritatea numerică nu a mai avut ce apăra”, au scris jurnaliștii din Peninsulă.
În primul său interviu acordat de când a devenit titular la Udinese, goalkeeperul de 22 de ani s-a arătat încântat de parcursul din prima parte a stagiunii și a dezvăluit diferența majoră față de campionatul românesc: trebuie să fie mai avansat și să-și sprijine coechipierii pe faza de construcție.
„Este un moment excelent pentru mine. Sunt fericit că pot răsplăti încrederea antrenorului și a fanilor, care ne susțin meci de meci. Partida contra Veronei ne-a lăsat cu un gust amar pentru că am pierdut două puncte care ar fi fost foarte importante în clasament. Am încheiat turul cu 25 de puncte, ceea ce este pozitiv în comparație cu sezonul trecut. Mă simt bine cu acest tip de joc, îmi place foarte mult. În România nu eram obișnuit așa, dar aici am început să fiu ceva mai avansat în teren și să particip pe faza de construcție. Este ceva nou pentru mine, dar m-am adaptat imediat și îmi place. Îmi pare rău că debutul meu a fost provocat de accidentarea lui Okoye, chiar îmi pare foarte rău pentru el. Îmi doresc să joc pentru că eu consider că merit. Am arătat că sunt pregătit. Chiar dacă sunt titular, nu mă culc pe o ureche pentru că în fotbalul trebuie să rămâi mereu atent”, a declarat Răzvan Sava pentru tuttomercatoweb.com.
„Este un moment excelent pentru mine. Sunt fericit că pot răsplăti încrederea antrenorului și a fanilor, care ne susțin meci de meci. Partida contra Veronei ne-a lăsat cu un gust amar pentru că am pierdut două puncte care ar fi fost foarte importante în clasament. Am încheiat turul cu 25 de puncte, ceea ce este pozitiv în comparație cu sezonul trecut.
Mă simt bine cu acest tip de joc, îmi place foarte mult. În România nu eram obișnuit așa, dar aici am început să fiu ceva mai avansat în teren și să particip pe faza de construcție. Este ceva nou pentru mine, dar m-am adaptat imediat și îmi place.
Îmi pare rău că debutul meu a fost provocat de accidentarea lui Okoye, chiar îmi pare foarte rău pentru el. Îmi doresc să joc pentru că eu consider că merit. Am arătat că sunt pregătit. Chiar dacă sunt titular, nu mă culc pe o ureche pentru că în fotbalul trebuie să rămâi mereu atent”, a declarat Răzvan Sava pentru tuttomercatoweb.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER