Italienii anunță că Ștefan Radu a ajuns la o înțelegere cu oficialii clubului și va continua la Lazio

După câteva săptămâni de tergiversări și negoricieri aprinse, Ștefan Radu (28 de ani) și Lazio par să fie ajuns la un acord. Cel puțin așa anunță presa italiană care precizează că fundașul român va semna prelungirea contractului cu gruparea romană.

Potrivit „Il Messaggero”, Ștefan Radu a purtat o nouă serie de negocieri cu oficialii echipei Lazio, iar cele două părți au ajuns într-un punct comun. Conform sursei citate, la începutul săptămânii următoare Radu va avea o nouă întrevedere cu oamenii din conducere și va semna prelungirea înțelegerii.

Presa italiană a scris în repetate rânduri că fundașul în vârstă de 28 de ani nu ar mai dori să continue la Lazio deoarece clubul nu este de acord cu majorarea salariului. Radu cerea un salariu anual de 2 milioane de euro, în timp ce Lazio nu era dispusă să achite mai mult de 1,5 milioane.

Contractul lui Ștefan Radu cu Lazio expiră la finele sezonului următor, astfel încât mai multe cluburi au încercat să profite de situația neclară în care se afla românul și să-l transfere. Presa din Peninsulă a scris despre interesul celor de la Napoli și Sampdoria pentru Radu, în timp ce englezii au lansat chiar ipoteza unui transfer la Manchester United.

Ștefan Radu se află la Lazio din 2008, perioadă în care a jucat 191 de partide și a marcat 4 goluri. Două Cupe ale Italiei și o Supercupă reprezintă palmaresul lui Radu la gruparea italiană.

Publicat: 28 06. 2015, 11:07
Actualizat: 28 06. 2015, 11:21