Emiliano Sala, fostul atacant al lui Nantes decedat în accidentul aviatic din Canalul Mânecii, avea o iubită, despre care nu s-a știut nimic până acum. Vârful argentinian era împreună cu o voleibalista din brazilia, care și-a făcut curaj să vorbească pentru prima dată după ce tragicul accident care a dus la decesul lui Sala.
Luiza Ungerer l-a văzut pe Emiliano Sala de ziua ei de naștere, pe 14 ianuarie, cu șapte zile înainte de tragicul accident. Luiza spune, însă, ca a schimbat mesaje cu Sala chiar și în ziua dispariției, însă a refuzat să publice conversațiile. Ea spune, însă, că Sala era extrem de fericit pentru transferul la Cardiff și considera că s-a mutat în „cel mai tare campionat din lume”.
„Mi-a zis că a semnat cu Cardiff și că o să joace acolo. Eram foarte bucuroasă pentru că am văzut că era fericit. Era visul sau să joace în Premier League, cel mai tare campionat din lume. Îmi doream enorm să fie găsit. Au fost oameni care mă întrebau lucruri oribile despre accident. E foarte greu. Toată lumea îl recunoaște pe stradă, mergeau la el că să facă poze și îl întrebau cum de marchează atâtea goluri. Era surprinzător pentru el pentru că era o persoană simplă și nu înțelegea. Era un om pur, fără intenții rele, chiar naiv uneori. Am sperat până când au anunțat oficial că a murit că este în viață și că se va întoarce la mine. Am avut speranța. Va dați seama, nu știam unde e avionul, nu știam ce se va întâmplă, mai ales că au și încetat căutările. Acum, trebuie să fiu fericită, pentru el și pentru mine. Trebuie să trăiesc eu și pentru el. O să încerc să fiu cât mai fericită pentru că știu că asta își dorea”, a spus Luiza pentru Globo.
Trupul neînsflețit al lui Emiliano Sala a fost scos din apele Canalului Mânecii la o săptămână și jumătate de la momentul disparției. După autopsie a reieșit că atacantul argentinian a decedat chiar la contactul avionului cu apa, din cauza unei lovituri la cap. Sala a dispărut pe 21 ianuarie după ce avionul care îl transporta de la Nantes la Cardiff s-a prăbușit în apele Canalulu Mâncecii. David Ibbotson, pilotul aeronavei, e încă de negăsit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER