„Iubitul nostru Milan este MORT”!** Suporterii „diavolului” și-au bocit cu lumânări și flori clubul favorit în fața sediului din Via Turati
Plecarea legendelor și vânzările lui Thiago Silva și Zlatan Ibrahimovic, cei mai importanți fotbaliști ai echipei, i-au scos din minți pe fanii „diavolilor”. „Tiffosi” sunt de-a dreptul revoltați de indiferența conducerii față de viitorul clubului și de aceea caută orice metodă pentru a protesta împotriva șefilor.
Luni seară, mai mulți ultrași s-au adunat în fața sediului lui AC Milan din Via Turati și au inițiat o procesiune funerară, prin care au dorit să transmită mesajul că formația lor favorită a trecut în neființă. Fanii au adus flori, lumânări și tot decorul necesar unei astfel de manifestații, după care au scandat împotriva conducerii.
Zilele trecute, mai mulți fani și-au cerut înapoi banii dați pe abonamente, iar președintele Adriano Galliani a promis că le va returna banii solicitanților: „Dacă nu le convine ce achiziții am făcut în această vară, este dreptul lor să ceară asta”.