Mario Balotelli nu a confirmat la Liverpool, echipă la care a ajuns în această vară, de la AC Milan, pentru 20 de milioane de euro. Cel mai probabil, aceste va părăsi gruparea engleză în această iarnă, antrenorul Brendan Rogers fiind nemulțumit atât de prestația sa din teren, cât și de escapadele sale extrasportive. Se pare că favorit să îl înlocuiască pe Balotelli este columbianul Jackson Martinez, jucătorul celor de la FC Porto. Conform site-urilor din Marea Britanie, Liverpool pregătește o ofertă de aproximativ 40 de milioane de euro pentru atacantul de 28 de ani.
Jackson Martinez are un început senzațional de sezon, reușind 12 goluri în 15 partide pentru echipa la care evoluează din 2012. De cealaltă parte, Balotelli a reușit doar două goluri în acest sezon pentru Liverpool, mult sub așteptări. Jackson Martinez este și un component important al naționalei Columbiei, pentru care a înscris două goluri la Campionatul Mondial din această vară.
Articol scris de Mihai Moacă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER