Jackson Martinez își dorește o nouă provocare: „Voi pleca de la FC Porto în vară”
Atacantul Jackson Martinez a declarat, luni, pentru cotidianul columbian El Espectador, că va pleca la sfârșitul acestui sezon de la echipa FC Porto, informează Corriere dello Sport.
„FC Porto mi-a permis să joc un fotbal dinamic și să mă pun la punct tactic. Le mulțumesc pentru tot ce au făcut, dar a venit momentul să fac un pas înainte. Voi pleca de la FC Porto la vară. Nu știu unde voi merge, poate fi Premier League, poate fi Serie A. S-au făcut multe speculații, dar eu nu am negociat cu nimeni. În acest moment mă concentrez pe ce am de făcut la Porto”, a spus Martinez.
Internaționalul columbian în vârstă de 28 de ani a mai evoluat în cariera sa la formațiile Independiente Medellin și Jaguares Chiapas.