James Rodriguez nu s-ar fi gândit niciodată la una ca asta! Zidane a luat hotărârea în cazul vedetei de 80 de milioane de euro. Unde va ajunge starul columbian

James Rodriguez (25 de ani) e într-o situație delicată la Madrid. În conflict cu Cristiano Ronaldo și utilizat puțin de antrenorul Zinedine Zidane, starul columbian de pe Santiago Bernabeu ar putea fi împrumutat în această iarnă.

Italienii de la Corriere dello Sport anunță că următoarea destinație a fotbalistului pentru care Real a plătit 80 de milioane de euro va fi Juventus Torino, unde ar putea ajunge sub formă de împrumut. Campioana Italiei s-a mai interesat și în această vară de serviciile lui James, dar oferta făcută pe numele columbianului nu a fost acceptată de Real.

Pe lângă Juventus, James are alte variante de top în cazul în care va pleca de la Real Madrid, fiind dorit, printre altele, de Manchester City, Arsenal sau Atletico Madrid.

Iar șansele ca mijlocașul ofensiv columbian să plece de pe Santiago Bernabeu sunt destul de mari. James nu a intrat foarte des în planurile lui Zidane, care l-a folosit titular de doar două ori în Primera Division, iar în ultimele săptămâni a fost indicat drept unul dintre fotbaliștii din vestiar cu care Cristiano Ronaldo nu are cea mai bună relație.

Publicat: 08 11. 2016, 16:49
Actualizat: 08 11. 2016, 16:50