Manchester United a cucerit ieri primul trofeu din noul sezon, Supercupa Angliei, în fața lui Chelsea, scor 3-1. Sir Alex Ferguson a fost impresionat de Javier Hernandez, atacantul mexican transferat în această vară de la Guadalajara, care a marcat în primul său meci oficial pentru „diavoli”.
„Am avut o presimțire bună în legătură cu Javier încă de când am văzut primul DVD cu el. De aceea am insistat să-l transferăm înainte de Cupa Mondială. Prețul său ar fi crescut după evoluțiile din Africa de Sud. Este atacantul perfect pentru Manchester United. Este diavol!”, a spus Sir Alex Ferguson după meciul cu Chelsea. Hernandez a intrat în repriza a doua în locul lui Wayne Rooney și a avut nevoie de o jumătate de oră pentru a marca în prima partidă oficială pentru „diavoli”.
Rooney este ca nou! Wayne Rooney a uitat de necazurile din această vară și a revenit la forma care l-a consacrat. Atacantul este considerat marea dezamăgire de la Cupa Mondială din Africa de Sud, unde nu a reușit să marcheze niciun gol. Sir Alex Ferguson l-a iertat pe Rooney pentru scandalul pe care l-a provocat în timp ce era în vacanță, când a fost fotografiat fumând după ce băuse mai multe beri, și l-a folosit ca titular în partida cu Chelsea. Deși nu a marcat, Rooney a avut o evoluție bună, contribuind cu o pasă genială la primul gol al „diavolilor”, marcat de Valencia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER