Jimmy Floyd Hasselbaink distruge campania de transferuri a lui Manchester United: „E cea mai mare greșeală pe care au făcut-o! Cum să îl lași să plece?”
Fostul atacant Jimmy Floyd Hasselbaink a rămas uimit după ce Manchester United l-a vândut pe Romelu Lukaku și nu a adus un alt atacant de careu în locul său.
Clubul de pe Old Trafford a avut o campanie foarte slabă de transferuri, în care nu a reușit să aducă niciuna dintre țintele urmărite.
Jimmy Floyd Hasselbaink atacă Manchester United pentru că a încălcat una dintre regulile de aur ale transferurilor, când l-a vândut pe Romelu Lukaku la Inter
Transferul lui Romelu Lukaku în Serie A, fără aducerea unui înlocuitor pe același post, a fost luată în vizor de fostul atacant olandez Jimmy Floyd Hasselbaing. Fostul vârf de la Chelsea a criticat și aducerea pe Old Trafford a lui Odion Ighalo.
Hasselbaink consideră că este „rușinos” pentru un club de nivelul lui United să se orienteze pe aducerea de jucători din campionatul Chinei. Și cifrele par să-i dea dreptate batavului. Bruno Fernandes este golgheterul echipei în Premier League, cu 5 goluri marcate până acum.
„Man United a făcut greșeli mari,mari de tot. Uitați-vă la situația atacanților. Ei l-au lăsat pe Romelu Lukaku să plece, dar el joacă nemaipomenit pentru Inter și pentru Belgia în acest moment.
De ce nu ar fi făcut-o și pentru United? Ok, nu îți place de el. Dar regula este, și fiecare manager știe asta, că nu poți da drumul unui atacant dacă nu ai un alt vârf care să îl înlocuiască.
Dacă nu ai un alt jucător pe listă, chiar dacă nu îți place atacantul pe care îl ai, dar știi că el o să îți marcheze 15 goluri pe sezon, îl păstrezi pe cel pe care îl ai, până găsești un înlocuitor.
Marcus Rashford nu este un atacant de careu. Anthony Martial nu este un atacant. El este un jucător de bandă. El vrea să joace atacant, dar nu o să-ți dea 20-25 de goluri pe sezon. Apoi ei merg și aduc pe cineva din China, care să stea pe bancă. Este cu adevărat rușinos pentru Manchester United”, a declarat Jimmy Floyd Hasselbaink.
Manchester United a încercat să mai spele din rușinea campaniei de transferuri prin aducerea lui Alex Telles și Edinson Cavani, în ultima zi de mercato din vară, dar cei doi fotbaliști nu au rupt gura târgului până acum pe Old Trafford.