Joao Pinto a pus „ghetele în cui”

Fostul internațional portughez Joao Pinto a decis să se retragă din activitatea competițională la vârsta de 36 de ani. Atacantul care a evoluat de 81 de ori și a marcat 23 de goluri pentru echipa națională a lusitanilor, a declarat că a preferat să ia această decizie pentru a nu "cădea în penibil", deși a avut mai multe oferte de la cluburi din Portugalia.

"Mulțumesc fotbalului. Este imposibil să amintesc pe toată lumea, dar vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei, tuturor celor care au jucat alături de mine și împotriva mea […] În ciuda ofertelor, am decis să-mi închei cariera, pentru că am considerat că a venit momentul. Voi împlini 37 de ani, iar disponibilitatea mea fizică și cea mentală nu mai sunt aceleași", a declarat Joao Pinto în conferința de presă organizată pentru a marca acest moment.

Cariera fotbalistului a fost străns legată de trei mari cluburi din țara sa natală: Boavista Porto, Benfica Lisabona și Sporting Lisabona.

 

90 de goluri a marcat Joao Pinto pentru Benfica Lisabona, în cele 302 de partide în care a îmbrăcat tricoul "vulturilor".

Publicat: 23 07. 2008, 10:47
Actualizat: 23 07. 2008, 10:53