Tehnicianul Jose Molina a fost demis de la Villarreal, duminică, după înfrângerea din meciul din deplasare cu Levante, scor 0-1, a anunțat clubul spaniol, informează AFP.
„Clubul Villarreal a decis să rezilieze contractul de antrenor al lui Jose Molina, după înfrângerea din meciul de astăzi, cu Levante. Succesorul său urmează să fie stabilit„, se arată într-un comunicat al grupării din Spania.
Jose Molina este al doilea antrenor care pleacă de la Villarreal în acest sezon, după Juan Carlos Garrido, demis în decembrie.
Echipa Villarreal a fost eliminată din Liga Campionilor în faza grupelor, după ce a pierdut toate cele șase meciuri, iar în campionatul Spaniei se află pe locul 17, la trei puncte de Sporting Gijon, ocupanta poziției 18, prima retrogadabilă.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER