Raphael Varane, fundașul echipei Real Madrid, susține că în această vară a refuzat o ofertă de transfer la gruparea britanică Manchester United.
Varane a confirmat oferta primită de la Manchester United și a recunoscut că i-a fost greu să îl refuze pe managerul Jose Mourinho, cel care l-a adus în 2011 la Real Madrid.
„Desigur, este flatant. Manchester United este un club foarte mare, dar nu se pune problema se plec de la Real Madrid. Am spus întotdeauna că mă simt bine la Madrid. Nu e ușor să îi spui «nu» lui Jose Mourinho, dar trebuie să cântărești posibilele avantaje și dezavantaje. Suntem bărbați, trebuie să luam decizii, așa că asta este”, a afirmat Varane pentru Canal Plus.
Cel care l-a convins pe Varane să rămână la Real Madrid este Zinedine Zidane, conaționalul său.
„Zinedine Zidane m-a asigurat că se bazează pe mine, ceea ce este foarte important. Din momentul în care am aflat acest lucru, nu a mai existat vreun semn de întrebare cu privire la plecarea mea”, a completat Varane.
Raphael Varane, în vârstă de 23 de ani, a strâns 153 de meciuri în cinci ani pentru Real Madrid, de la venirea de la RC Lens, pentru 10 milioane de euro, singurul club la care a mai jucat
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER