Jose Mourinho l-a descris pe Zlatan Ibrahimovic: „Nu este arogant, ci doar amuzant”

Noul manager al formației Manchester United, Jose Mourinho, în vârstă de 53 de ani, susține că fotbalistul Zlatan Ibrahimovic, pe care l-a mai antrenat și la Internazionale Milano, nu este o persoană arogantă, așa cum este perceput.

Tehnicianul portughez l-a caracterizat în trei cuvinte pe atacantul Zlatan Ibrahimovic, în vârstă de 34 de ani: haios, învingător și golgheter.

„Trebuie să îl înțelegi. Este un tip amuzant și dacă nu îl cunoști s-ar putea să crezi că este un pic arogant. Dar el este doar un tip amuzant, așa că l-aș descrie astfel: amuzant, învingător și un adevărat golgheter. Am fost atât de fericit că a venit la Manchester United și, evident, el este de asemenea bucuros să lucreze cu mine„, a spus Mourinho, citat de Goal.

Jose Mourinho a mai lucrat alături de Zlatan Ibrahimovic la Internazionale Milano, în sezonul 2008-2009, stagiune în care formația de pe San Siro a câștigat titlul de campioană în Serie A, iar atacantul suedez a fost cel mai bun marcator al competiției, cu 25 de goluri.

Publicat: 14 07. 2016, 09:41
Actualizat: 14 07. 2016, 09:42