Fotbalistul olandez Timothy Fosu-Mensah, în vârstă de 19 ani, a fost împrumutat timp de un sezon de către Manchester United la Crystal Palace, a anunțat, joi, clubul britanic, pe site-ul oficial.
„Fosu-Mensah se alătură, sub formă de împrumut, celor de la Crystal Palace. Îi dorim toate cele bune în sezonul care urmează, la noua sa echipă”, este anunțul celor de la Manchester United, pe site-ul clubului. Mijlocașul central a sosit la United în urmă cu trei sezoane, pe când avea doar 16 ani, de la Ajax Amsterdam.
În luna octombrie a anului trecut, Timothy Fosu-Mensah semnase prelungirea contractului cu Manchester United, până în vara anului 2020. „Încă mai am multe de învățat, trebuie să joc mai mult pentru a mă dezvolta”, a spus Fosu-Mensah, citat de BBC, după împrumutul la Crystal Palace. Frank de Boer, antrenorul care l-a promovat la Ajax, o pregătește în acest moment pe Crystal Palace.
Jairo Riedewald (transferat de la Ajax, pentru nouă milioane de euro) și Ruben Loftus-Cheek (împrumutat de la Chelsea) sunt celălalte mutări efectuate în această perioadă de transferuri de către Crystal Palace. 11 meciuri (patru în campionat, patru în Europa League, două în FA Cup și un meci în Cupa Ligii Angliei) a jucat Fosu-Mensah pentru Manchester United în sezonul trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER