Jose Mourinho,** mai bine plătit decât orice fotbalist din Serie A!
În ciuda crizei financiare, cluburile de fotbal din Serie A plătesc din ce în ce mai mult pentru salariile jucătorilor. În total, 800 milioane de euro, cu 32 de milioane mai mult decât în sezonul trecut, anunță Gazzetta dello Sport.
Pentru prima oară în istoria campionatului italian, un antrenor câștigă mai mult decât cel mai bine plătit fotbalist. Numele lui: Jose Mourinho. Portughezul adună din salariu 11 milioane de euro, cu 500.000 mai mult decât jucătorul cu cele mai mari venituri din Serie A, Samuel Eto’o, noul său elev.
Jose Mourinho este antrenorul lui Inter din 2008 și are în vitrină două trofee pentru echipa lui Chivu: Supercupa Italiei și Lo Scudetto.