Jose Mourinho, subiect de caterincă în presa mondială! Meciul Real – Barcelona, în desene animate: ** Guardiola l-a „spart” pe Mou :D

Victoria cu 3-1 a Barcelonei pe terenul lui Real Madrid a provocat mare vâlvă în presa sportivă din Europa, după ce mai mulți specialiști anunțau înainte de meci că titlul nu-i mai poate scăpa portughezului Jose Mourinho (48 de ani), aflat la al doilea sezon pe banca „galacticilor”.

După ce a construit un Real Madrid redutabil atât în apărare, cât și în atac, Mourinho părea că este în sfârșit imposibil de învins de către marea rivală Barcelona, dar Pep Guardiola (40 de ani) i-a dat o mare palmă în derby-ul din weekend, iar victoria catalanilor a „spart balonul de săpun” numit Real Madrid, care și-a încordat inutil mușchii în prima parte a sezonului: locul 1 în Spania este ocupat acum tot de Barcelona, campioana din ultimele trei sezoane. Iar asta după ce madrilenii strânseseră un avantaj de șase puncte în top!

Englezii de la Goal.com l-au ironizat pe Mourinho după înfrângerea suferită, iar Omar Momani a desenat situația creată de victoria Barcelonei pe Camp Nou: ascensiunea Realului a fost doar un balon de săpun, pe care Guardiola l-a „spart” fără probleme! Astfel, după meciul cu Barcelona, seria de 15 victorii consecutive a madrilenilor a fost stopată.

CLASAMENT PRIMERA DIVISION
1. Barcelona – 37 de puncte (+42)
2. Real Madrid – 37 de puncte (+37)
3. Valencia – 30 de puncte (+8)

Publicat: 13 12. 2011, 16:56
Actualizat: 13 12. 2011, 17:02