Jose Mourinho va fi inspectat de statul britanic în urma anchetei Football Leaks
Tranzacțiile financiare ale antrenorului portughez Jose Mourinho vor fi investigate de către autoritățile din Marea Britanie, în urma unei anchete care a dezvăluit faptul că Mourinho ar fi folosit companii off-shore pentru a evita plata taxelor și impozitelor, notează BBC.
Ancheta denumită „Football Leaks”, la care au participat jurnaliștii publicației germane Der Spiegel și omologi din alte 12 instituții de presă europene, prezintă un posibil caz major de evaziune fiscală în fotbalul internațional, în care sunt implicate nume precum Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo.
Jose Mourinho, antrenorul lui Manchester United, este acuzat că ar fi ascuns zeci de milioane de euro în conturi off-shore din Insulele Virgine, pentru a feri de taxe și impozite venituri provenite din contracte de sponsorizare la nivel internațional.
Președintele comisiei pentru finanțe publice din Parlamentul Marii Britanii, Meg Hillier, a precizat faptul că documentele prezentate în presă „necesită o examinare atentă”. Totodată, aceasta a subliniat că „orice acuzație de evaziune fiscală este extrem de importantă și trebuie investigată cu toate resursele disponibile”.
Agentului lui Mourinho a declarat că aceste acuzații sunt nefondate. Jorge Mendes îl reprezintă și pe Cristiano Ronaldo (Real Madrid), acuzat de aceleași practici. Gestifute, firma lui Jorge Mendes, a oferit un comunicat de presă în care precizează că „Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo și-au îndeplinit toate obligațiile fiscale față de autoritățile spaniole și britanice”.
Jose Mourinho (53 de ani) a antrenat-o pe Chelsea Londra între 2004 și 2007, apoi între 2013 și 2015. La Real Madrid a fost tehnician între 2010 și 2013, iar din sezonul acesta o pregătește pe Manchester United.
Între 2010 și 2013, Jose Mourinho a fost investigat de către fiscul spaniol și a fost obligat să plătească 5.5 milioane de euro, în contul unor sancțiuni și taxe neplătite din perioada când a avut contract cu Real Madrid.
În ancheta Football Leaks mai sunt menționați fotbaliștii Radamel Falcao și Mesut Ozil, precum și cluburile italiene Juventus, Inter, Milan, Roma, Napoli și Torino.