Jose Mourinho vrea să se întoarcă la Real Madrid. A vorbit deja cu Perez și i-a transmis cele două condiții pentru revenire

Jose Mourinho (55 de ani) e gata pentru o nouă provocare și s-ar putea întoarce la Real Madrid încă din această iarnă, la cinci ani și jumătate de la momentul în care Florentino Perez a renunțat la serviciile sale.

Demis de Manchester United, Mourinho a refuzat oferta venită de la Benfica, iar jurnalistul Francesc Aguilar, de la el Mundo Deportivo, a lansat în spațiul public informația conform căreiaa „Specialul” i-ar fi transmis lui Florentino Perez că ar fi gata să preia banca tehnică a „galacticilor” chiar în acest moment, când realul se află pe locul cinci în La Liga, la zece puncte de marea rivală Barcelona.

Mourinho ar vrea să vină, dar nu fără întăriri

Conștient că nu ar prelua un lot foarte atractiv, care să-i ofere prea multe opțiuni în eventuala încercare de a prinde din urmă Barcelona, Mourinho a transmis din capul locului că are nevoie și de întăriri pentru a salva acest sezon. Astfel, Florentino Perez a fost înștiințat că managerul portughez ar avea nevoie de un fundaș central, dar și de un atacant care să-i facă concurență lui Karim Benzema și să înscrie mai mult decât o face golgheterul francez.

Între 2010 și 2013, Jose Mourinho a câștigat trei trofee ca antrenor al lui Real Madrid: titlul în La Liga, Cupa Regelui și Supercupa Spaniei.

Publicat: 07 01. 2019, 19:51
Actualizat: 07 01. 2019, 19:52