Juande Ramos: „Marile ocazii au fost ale Realului!”
Marele derby al Spaniei, "El Clasico", a fost câștigat de catalani cu 2-0 prin două goluri marcate în finalul întâlnirii. Deși partida a fost categoric dominată de gazde, Realul a avut două-trei șanse uriașe de a marca. Ca idee generală, opinia speciliștilor este că Barca a meritat victoria. Într-un interviu acordat As, Juande Ramos, noul tehnician care l-a înlocuit pe Bernd Schuster, apără tactica pe care a indicat-o elevilor săi și se declară, per ansamblu, mulțumit de felul în care au luptat oamenii săi.
– Cum apreciați partida? Câteva idei mai generale, dacă se poate.
– A fost un meci în care s-au întâlnit două formații care au dat totul. Barcelona a dominat teritorial, dar marile ocazii ne-au aparținut.
– Cât de departe e titlul? Mai credeți în el?
– E o diferență cam mare, 12 puncte sunt multe oricum am privi lucrurile. Totuși, remarcați că nici nu am ajuns la jumătatea competiției. Să așteptăm returul, vor fi și meciurile din Champions League, pe unii îi încurcă faptul că dispută niște partide suplimentare foarte grele, pe alții îi ține în mână. Vom vedea cum va fi cazul cu noi și cu Barcelona.
– Cam multe faulturi asupra lui Messi. Ați cerut jucătorilor madrileni să-l stopeze prin mijloace neregulamentare?
– Să fim sinceri, este un jucător de care se lipește mingea, pur și simplu. Este normal să fie faultat, dar nu mi s-a părut nici că au fost multe neregularități îndreptate asupra lui, nici că ar fi fost vorba de intrări dure.
– Sunteti mulțumit de prestația băieților pe care-i antrenați?
– Sunt satisfăcut de felul în care a răspuns întreaga echipă, care a demonstrat orgoliu și generozitate în joc. Am avut și noi șansele noastre, dar fotbalul se joacă pe goluri. Ei nu au avut prea multe clare, dar au știut să transforme două dintre ele.
– Arbitrajul lui Medina? A lăsat jocul un pic prea liber, poate?
– Brigada de arbitri a avut o sarcină dificilă. Nu-i ușor să arbitrezi un asemenea meci. Din punctul meu de vedere nu am ce să reproșez cavalerilor fluierului.
– A fost corect rezultatul?
– Din punct de vedere al posesiei balonului și al dominării teritoriale, da. Dacă e să ne luăm strict după ocaziile clare de a marca, eu zic că nu. Depinde cum vrei să privești lucrurile.
– De ce l-ați înlocuit pe Sneijder? Dar Palanca, cel care i-a luat locul, v-a mulțumit?
– Din rațiuni tactice pe care nu vreau să le dezvălui aici. Oricum, Palanca și-a făcut bine treaba.
Â
traducere și adaptare de Octavian METONI