„Jucătorii au adus echipa în situația asta!”** Ce le promite Dorinel rușilor după victoria incredibilă cu Spartak

Mordovia a mai făcut o victimă de calibru în Rusia. Echipa lui Dorinel Munteanu a reușit să învingă și pe Spartak Moscova după ce trecuse și de bogații de la Anji.

Victoria cu 2-1 poate rămâne doar una de palmares pentru Mordovia dacă echipa nu leagă victorii în ultimele trei etape. Aflată pe locul 15, la cinci puncte de locul care permite accesul la baraj pentru menținerea în prima ligă, echipa antrenorului român are nevoie de victorii pe linie pentru a mai putea spera ca și sezonul viitor să fie tot pe prima scenă a fotbalului rus.

„Am controlat jocul, ne-am creat o mulțime de șanse, astfel încât victoria este binemeritată. Va fi greu să ne menținem în prima ligă, jucătorii au adus singuri echipa în această situație. Vom lupta până în ultima etapă și vom încerca să câștigăm fiecare meci”, a declarat Dorinel Munteanu potrivit championat.com.

În ultimele trei etape, Motdovia mai are de jucat cu Rubin Kazan, Terek Groznîi și Lokomotiv Moscova.

Publicat: 04 05. 2013, 12:00
Actualizat: 04 05. 2013, 12:01