Jucătorii lui Napoli, la mâna femeilor!
Napoli ar face orice ca să câștige titlul în acest sezon, în
Serie A. Conducerea clubului a apelat la soțiile și prietenele
jucătorilor pentru finalul de campionat!
Aflată la șase puncte de liderul Milan, cu cinci etape înainte de
finalul sezonului, Napoli e aproape de o mare performanță:
câștigarea titlului de campioană după o pauză de 21 de ani. Și
totuși, dacă nu va fi să fie primul loc, șefii clubului au căzut de
acord că nici o clasare în primele trei, sinonimă cu calificarea în
grupele Ligii Campionilor, nu e rea. Și pentru a fi siguri că nimic
nu le va sta în cale jucătorilor în a-și atinge obiectivul, ei au
„umblat” la partea sensibilă a acestora. Astfel, soțiile și
prietenele lui Cavani & Co. au fost invitate la masă de
Jacqueline De Laurentiis, consoarta proprietarului clubului, pentru
a li se trasa sarcinile din final de sezon: „Fără scandal acasă,
menajați-vă partenerii!”.
Fiecare dintre invitate a primit câte un document redactat în limba
maternă, în care sunt notate instrucțiunile pentru ultimele cinci
etape: „Jucătorii sunt mari atunci când se simt așa, mai ales în
mintea lor. Asigurați‑vă că partenerul vostru se simte mereu așa.
Contăm pe voi pentru aceste ultime cinci meciuri ale sezonului.
Evitați orice tensiune în familie!”.
Și în Liga I femeile au fost implicate în lupta pentru titlu. Având
unele informații cum că asistenta TV Daniela Crudu ar avea o
relație cu Cristi Tănase, Gigi Becali, patronul Stelei, a rugat-o
pe aceasta să nu-i mai facă sex oral, pentru că-i înmoaie
genunchii. „Ți-l recomand pe Torje”, a spus Becali.
6 puncte o
despart pe Napoli de liderul Milan, cu cinci etape înainte de
final