Jucătorii sârbi sar la gâtul jurnaliștilor italieni:** „Sunt rasiști!”

După ce Adrian Mutu sau Cristi Chivu au avut în trecut probleme
cu jurnaliștii italieni, fiind numiți „țigani” de către aceștia,
acum este rândul sârbilor să se plângă de discriminările rasiale pe
care le face presa din Peninsulă. Aleksandar Kolarov, fost jucător
la Lazio, actualmente la Manchester City, i-a luat apărarea
mijlocașului lui Juventus, Miloș Krasici, după ce acesta a fost
terfelit de către un ziarist italian după simularea din meciul cu
Bologna, în urma căreia a fost suspendat pentru două etape:

„Este rușinos pentru o țară ca Italia. Acel jurnalist care
a spus că Miloș Krasic a făcut asta doar pentru că este sârb a avut
un comportament cu caracter vădit rasist la adresa compatriotului
meu. Aș vrea să-l am în fața ochilor pe acel ziarist pentru a-i
spune vreo două vorbe. E clar că după incidentele de la Genova,
noi, sârbii, nu suntem foarte iubiți, dar este rușinos să ne pui pe
toți în aceeași oală. Am stat trei ani în Italia și nu am cunoscut
nici un antrenor, jucător sau suporter acre să fi avut probleme cu
sârbii. Cu noi, fotbalul italian a progresat”
, a declarat
Kolarov în cotidianul Vecernje Novosti.

Publicat: 01 11. 2010, 20:15
Actualizat: 01 11. 2010, 20:22