Jucătorul de la Arsenal care pare blestemat! În februarie a revenit după 10 luni de pauză, iar astăzi a aflat că va lipsi nouă luni și va rata EURO: „Mă voi întoarce mai puternic”
Danny Welbeck (25 de ani) a primit, miercuri, o veste teribilă. Arsenal Londra a anunțat că atacantul englez va lipsi nu mai puțin de nouă luni de pe gazon, după ce a fost operat la genunchiul drept.
Accidentat în meciul cu City, de duminică, în care a fost schimbat la pauză, Welbeck a făcut mai multe teste, care au demonstrat că are probleme mari la cartilajul genunchiului drept. Miercuri, fotbalistul englez a fost operat, iar clubul său a anunțat că va fi nevoit să stea departe de gazon în următoarele nouă luni.
„Specialiștii au considerat că este nevoie de operație. Danny va lipsi de la EURO 2016, iar recuperarea completă va dura aproximativ nouă luni. Toată lumea de la Arsenal va lucra din greu cu Danny pe parcursul recuperării și așteptăm să-l vedem pe teren când mai curând posibil”, a fost declarația oficială a clubului din capitala Londrei.
La câteva minute, atacantul englez a postat un mesaj pe pagina de twitter: „Mă voi întoarce mai puternic”, a scris fotbalistul care s-a întors pe teren în luna februarie după o altă accidentare, la genunchiul stâng, care l-a ținut departe de teren timp de nouă luni.