Jucătorul de la Real Madrid care și-a anunțat intențiile chiar în timpul Mondialului: „Cel mai bine ar fi să plec undeva unde pot fi titular”. Prima destinație posibilă
Prezent alături de naționala Croației la Cupa Mondială din Rusia, Mateo Kovacic (24 de ani) e cu gândul la plecarea de la Real Madrid.
Mijlocașul central nu a putut să intre în primul 11 cu care Zinedine Zidane a câștigat de trei ori la rând Liga Campionilor, Casemiro, Modric și Kroos fiind preferații lui Zizou, iar statutul de rezervă pe Santiago Bernabeu îl nemulțumește profund și îl face să-și dorească plecarea din capitala Spaniei.
Kovacic, care a oferit o pasă de gol în victoria Croației cu Argentina, 3-0, a vorbit cu jurnaliștii de la Marca imediat după ce naționala țării sale i-a umilit pe sud-americani și a fost cât se poate de sincer pe seama viitorului său la echipa de club: „Iubesc fotbalul și iubesc să mă aflu pe teren. Vreau să ajung undeva unde am șansa să fiu titular. Vreau să joac mai mult, cel mai bine ar fi să plec de la Real Madrid”, a declarat Kovacic.
Iar zvonurile privind viitorului mijlocașului croat nu au întârziat să apară. Kovacic are o clauză de reziliere de 50 de milioane de euro și e un fotbalist interesant pentru mai multe cluburi imprtante ale Euroepi, dar planul Realului e să-l includă într-o afacere de marcă și să-l ofere la schimb, plus o sumă de bani, pentru Thiago Alcantara, fostul mijlocaș central de la Barcelona, care joacă acum pentru Bayern Munchen.